-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:36
No menu items!

Se destramă trupa INXS?

spot_img

Trupa INXS se va destrăma după o carieră de 35 de ani în muzica rock, conform unor surse citate de presa din Australia. Toboşarul Jon Farriss le-ar fi declarat acest lucru fanilor trupei, cu ocazia unui concert susţinut duminică la Perth. Potrivit site-ului WaToday.com.au, Jon Farriss a spus că „i-au dat lacrimile” în momentul în care a vorbit despre ultimul concert al trupei. Trupa INXS a fost înfiinţată la Sydney în 1977 şi l-a avut ca solist pe Michael Hutchence, până la decesul acestuia, în 1997. De atunci, trupa a colaborat cu soliştii Jimmy Barnes, Terence Trent D’Arby, Jon Stevens, J.D. Fortune şi Ciaran Gribbin.

De la înființarea sa, INXS a lansat albume şi compilaţii care s-au vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume, a avut piese ajunse în fruntea topurilor muzicale în ţări de pe patru continente, şase albume de Top 10 în Marea Britanie, cinci albume de Top 20 în Statele Unite ale Americii şi 33 de hituri în ţara lor natală. D.M.