1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:56
No menu items!

Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe drumuri naționale. Unde a nins în această dimineață

spot_img

circulatie iarna

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri importante şi pe sectoarele care traversează zonele înalte din judeţul Harghita, după ce a nins, drumarii intervenind cu utilaje de deszăpezire.

În Harghita a început să ningă marţi dimineaţă, pe drumurile din judeţ depunându-se zăpada.

Șeful de cabinet al prefectului de Harghita, Adrian Pănescu, a declarat că se circulă în condiţii de iarnă pe drumul european 578 Băile Tuşnad – Topliţa, între Miercurea Ciuc şi Gheorgheni, pe DN 12 A Miercurea Ciuc – Ghimeş şi pe DN 13A Miercurea Ciuc -Odorheiu Secuiesc, pe caroabil acoperit cu până la două centimetri de zăpadă, precum şi în sectoarele înalte ale celorlalte şosele naţionale din judeţ.

Potrivit acestuia, până la ora transmiterii acestei ştiri drumarii au intervenit cu 24 de utilaje de deszăpezire şi au împrăştiat aproximativ 100 de tone de material antiderapant, fără să fie semnalate evenimente rutiere.

Și drumarii din Gorj au intervenit marţi cu mai multe utilaje pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Naţional 67 C, spre Rânca, dar şi pe alte trasee din judeţ, după ce luni noapte a nins, stratul de zăpadă ajungând la aproximativ zece centimetri.

Lucian Mera