-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:51
No menu items!

Scrisoare către Viviane Reding

spot_img

Parlamentul va transmite o scrisoare comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, cu privire la evoluţiile şi obligaţiile pe care Legislativul le are în îndeplinirea criteriilor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în 2012.

„Parlamentul României – eu am această autoritate, dar am consultat membrii Biroului permanent şi liderii grupurilor parlamentare – va transmite o scrisoare doamnei comisar european Viviane Reding cu privire la evoluţiile şi obligaţiile pe care Parlamentul le are în îndeplinirea acelor cirterii din MCV pentru acest an”, a anunţat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei deputaţilor.

El a subliniat că prin această scrisoare se doreşte să se arate că procesul în reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei nu au fost întrerupte de evenimentele din iulie legate de suspendarea preşedintelui Băsescu şi că există un larg consens la nivelul autorităţilor din România cu privire la continuarea aplicării măsurilor necesare în aceste domenii şi în vederea consolidării progreselor înregistrate în ultimii ani. Zgonea a precizat că în scrisoare se va menţiona că Parlamentul va îndeplini acele puncte pe care Comisia Europeană i le-a transmis.
De asemenea, scrisoarea va cuprinde şi referiri la faptul că programul de guvenare al actualei majorităţi a fost votat de Parlament şi că toţi indicatorii prevăzuţi în MCV sunt şi în strategia naţională anticorupţie, votată de Legislativ. „Vom răspunde la fiecare punct în parte. Vom transmite toate acele elemente critice care sunt în zona Parlamentului şi care pot fi rezolvate, inclusiv dialogul constant cu ANI, deciziile pe care le-am luat şi care poate au nemulţumit anumiţi parlamentari, rapiditatea cu care Comisia juridică a analizat cu celeritate anumite sesizări din partea Parchetului General”, a spus Zgonea.