-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:24
No menu items!

Școlile vor rămâne deschise până la incidența de 6 la mie. Ce se întâmplă cu profesorii și elevii nevaccinați

spot_img

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, vineri, că școlile se vor închide doar în momentul în care indicele de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori. Profesorii care refuză vaccinarea vor fi testați la fiecare 72 de ore, iar cei care refuză și testarea nu vor mai putea preda fizic.

”Școlile trebuie să se deschidă primele și să se închidă ultimele. Din această perspectivă, am agreat sub rezerva validării la nivel CNSU că vom ține școlile deschise până la pragul de șase la mia de infectări. Peste pragul de șase la mie, sigur că apar o serie de condiții. Aceste condiții nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta de peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidență beneficii din această perspectivă, pentru cei vaccinați. Peste pragul de șase la mie lucrurile se vor întâmpla separat, în funcție de vârsta și de specificul activității, iar la carantină se oprește întreaga activitate”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat scenariile care vor intra în vigoare în școli dacă se depășește pragul de incidență de 6 la mie: „Preșcolarii, creșe și grădinițe, să poată participa la procesul educațional. Clasele I – VI, pentru că e vorba despre elevi care nu pot fi vaccinați, din păcate trebuie să treacă în online. Pentru clasele VII-XII, inclusiv XII, vom vedea dacă modificăm regula valabilă acum și dăm beneficii elevilor vaccinați în sensul în care să li se permită să vină la școală cu prezență fizică.”

De asemenea, Sorin Cîmpeanu a explicat ce ar putea să se întâmple dacă într-o clasă sunt descoperite unul sau mai multe cazuri de infectare cu COVID-19.

„Toți colegii vor trebui să fie testați. Regula la acest moment este că la apariția unui caz de infecție intră toată clasa în online. Dacă toți colegii vor accepta să fie testați, atunci școala ar putea să continue cu prezență fizică pentru elevii care sunt vaccinați, posibil și pentru copiii care au trecut prin boală. Cei nevaccinați ar urma să treacă în regim online. Subliniez ar putea, nu este o decizie încă”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul Educației a ținut să sublinieze că profesorii care nu sunt vaccinați și care nici nu au trecut prin boală vor fi testați la fiecare 72 de ore împotriva COVID-19.

„Este vorba despre acces nediscriminatoriu în școli până la pragul de 6 la mie. Peste prag, pentru acei profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze și nu s-au vaccinat, precum și pentru acei colegi profesori care nu au trecut prin boală, va exista posibilitatea testării la fiecare 72 de ore. Dacă nici nu doresc să fie testați, testarea fiind asigurată de DSP, sigur că în această situație va trebui să nu mai oferim avantajul posibilității de predare fizică acelor colegi. Până la coborârea ratei de infectare sub 6 la mie, să se odihnească puțin”, a declarat Cîmpeanu.

                                                                                                                  Adina Silav