-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:29
No menu items!

Școala de șoferi gratis pentru o categorie de tineri. Termenul limită pentru aplicare

spot_img

O categorie de tineri pot face școala de șoferi gratuit accesând, până pe 24 ianuarie, Programul „Permis pentru viitor” care se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani.

Tinerii din medii defavorizate pot obține finanțare pentru obținerea permisului de conducere pentru mai multe categorii de vehicule, cu condiția îndeplinirii unor cerințe. Totul în cadrul programului „Permis pentru viitor”, aflat la a noua ediție.

Tinerii care pot aplica 

Programul „Permis pentru viitor” se adresează tinerilor din medii defavorizate care vor să obțină un permis de conducere auto. La acest program pot participa absolvenți de liceu, de școală generală, de școală profesională, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani.

Potrivit Fundației pentru Comunitate, este vorba de „acoperirea integrală sau parțială a costurilor obținerii permisului de conducere categoria B, C, D, tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie, și acoperirea integrală sau parțială a cheltuielilor aferente obținerii certificatului de competență profesională (atestat) pentru categoria C, CE, D sau DE”. În cazul ultimelor două categorii vârsta minimă de înscriere este de 21 de ani.

Programul se adresează tinerilor născuți între 24 noiembrie 1998 și 24 noiembrie 2005 inclusiv. Cei interesați pot să aplice până la 24 ianuarie.

Documente necesare

„Formularul de înscriere completat și scrisoare de motivare personală care să detalieze studiile, locurile de muncă în cazul în care există, justificarea necesității sponsorizării din punct de vedere social și material, motivația personală pentru obținerea permisului de conducere

Anchetă socială eliberată de către primăria de care aparține solicitantul sau de o organizație nonguvernamentală (ONG) acreditată în acest scop.

Declaraţie de susţinere – o recomandare din partea directorului sau profesorului diriginte sau preotului sau asistentului social, etc. prin care cel care recomandă își asumă răspunderea susținerii și supravegherii solicitantului pe perioada instruirii și recomandă solicitantul pentru program.

Ofertă de preţ valabilă din partea instituției care asigură instruirea (școala de șoferi), cuprinzând perioada/perioadele de instruire

Un document care să ateste nivelul studiilor absolvite (copie după diplomă, adeverință de la școală, etc.) Poate constitui avantaj: anexarea unei adeverințe din partea angajatorului din care să reiasă că existența permisului de conducere este o condiție sau un avantaj în obținerea locului de muncă.

Poate constitui avantaj: anexarea unei recomandări din partea unei organizații nonguvernamentale (ONG) sau a unei instituții de stat (o școală, un centru de plasament, sau o altă instituție care aparține de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) care să ateste necesitatea acestei sponsorizări în cazul solicitantului și care să recomande solicitantul pentru program”.

D.Constantin