-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:26
No menu items!

Schimbări în Biserica Ortodoxă după scandalul de hărțuire sexuală cu preotul Visarion Alexa: Reguli stricte la spovedanie

spot_img

Sfântul Sinod a aprobat, joi, mai multe prevederi referitoare la spovedanie, după acuzaţiile de agresiune sexuală formulate de o enoriaşă la adresa preotului Visarion Alexa, printre acestea numărându-se ”evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente)”.

Potrivit Patriarhiei, au fost aprobate mai multe propuneri ale Comisiei pastorale, monahale şi sociale privind Spovedania şi duhovnicia.

Astfel, Sfânta Spovedanie se săvârşeşte în biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturiseşte să aibă conştiinţa cât mai vie a prezenţei lui Dumnezeu alături de eaşi de duhovnic în timpul mărturisirii, iar preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte şi apoi să întrebe cu delicateţe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa.

De asemenea, Taina Spovedaniei nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură, orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant, iar preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei.

Totodată, se va respecta cu stricteţe cadrul adecvat Spovedaniei, adică săvârşirea ei în lăcaşul de cult, sau, în mod excepţional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii și se va evita oricare gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

Regulile stricte vin după ce preotul Visarion Alexa a fost acuzat că a agresat sexual o femeie din sectorul 6, chiar în timpul unei spovedanii, în luna aprilie a acestui an. Enoriașa a înregistrat convorbirile cu preotul și a depus plângere penală la câteva luni după incident. Stenogramele arată că preotul a atins-o în zone intime chiar în timpul unei spovedanii și o hărțuia constant, prin mesaje, cerându-i „să nu se răzbune”.

După mediatizarea cazului, alte cinci femei s-au hotărât să depună plângere la poliţie împotriva preotului care le-ar fi abuzat sexual în ultimii ani.

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a decis mai multe sancţiuni pentru preotul Visarion Alexa. Acesta a recunoscut fapta de care este acuzat, dar a refuzat să dea detalii. Comisia a decis că el nu mai are voie să săvârşească niciun serviciu religios şi i-a fost retrasă calitatea de preot paroh.

                                                                                                             Adina Silav