-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:04
No menu items!

Schimbarea la față a PNL. Antonescu face curte popularilor europeni?

spot_img

Antonescu_SZ

Sursa Zilei publica, la începutul anului trecut, o analiză bazată pe informațiile furnizate de specialiști în consultanță politică potrivit căreia PNL țintește, în Parlamentul European, trecerea de la grupul ALDE la PPE (popularii europeni). De asemenea, cu două luni înainte, Sursa Zilei furniza știrea potrivit căreia Crin Antonescu face curte popularilor europeni.

Reluăm, pe această cale, analiza făcută la începutul anbului trecut.

În plină geneză a bugetului şi între zeci de scandaluri de harţuire sexuală în poliţie, consumatorul de informaţii află că PNL  ar putea să-şi schimbe familia politică europeană din care face parte.

Nu e o informaţie oficială, ci doar o declaraţie a unui ilustru necunoscut, vicepreşedinte liberal, care confirmă oarecum posibilitatea ca PNL să părăsescă Partidul Liberal European şi să treacă la PPE. Inutil să vă mai spun că ilustrul autor al declaraţiei s-a remarcat public doar pentru că a apărut în nişte interceptări din care rezulta că avea iluzia că poate pune în funcţie şefi de parchete.

După apariţia informaţiei, pe lângă valul de dezminţiri, unii au strigat „intoxicare”. Indiferent ce o fi, o asemenea mişcare ar avea o logică: domolirea criticilor popularilor europeni faţă de puterea de la Bucureşti precum şi îndepărtarea PPE de PDL (ştiut fiind faptul că familiile politice europene rezonează mai mult cu membrii lor aflaţi la guvernare).

În rest, numai de bine. PNL şi-ar trăda fără apăsări prea mari partenerul european, adică Partidul Liberal European, uitând că acesta a fost principalul susţinător al acţiunilor USL din toamna anului trecut şi nu numai, în vreme ce socialiştii europeni se piteau unii după alţii şi împreună după socialiştii germani care jucau cum le dicta Merkel.

În plus, în PNL, unde rupturile din partid sunt aproape o tradiţie, e cam linişte din 2006, de la plecarea grupării ce ulterior s-a alaturat PD. Prin urmare de ce şi-ar strica liberalii tradiţia?

De data aceasta însă… riscul nu este chiar atât de mic. Nemulţumirea ar putea fi atât de mare încât nu adevăratul PNL să fie cel care intră în PPE ci un partid format din umili cărători de serviete. Ar mai fi ceva : un sigur partid important din România a mai făcut o astfel de mişcare, schimbând familia politică – Partidul Democrat, actualmente PDL, si nu se simte prea bine.

Ioana Theodoru