-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:40
No menu items!

Scandalul Trăşculescu. Ce are de zis Elena Udrea

spot_img

Elena Udrea este de părere că mereu vor exista unele persoane care vor folosi numele unor instituţii sau miniştri pentru a obţine foloase personale. Declaraţia vine în contextul arestării deputatului PDL, Alin Trăşculescu pentru trafic de influenţă, ce a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din MDRT, atunci când ministerul era condus de Elena Udrea, în scopul obţinerii de aprobări.

„Este regretabil că se întâmplă asemenea lucruri, însă mereu au fost şi vor fi persoane care folosesc numele unor instituţii sau chiar ale unor miniştri pentru a obţine foloase personale”, a spus Elena Udrea. Ea a reamintit că a cerut, încă din 2010, ca dacă cineva află de vreo intervenţie făcută în numele ei sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA. Elena Udrea a subliniat că se bucură că sfatul ei privind denunţul la DNA a fost ascultat.

„Tocmai pentru că m-am confruntat cu asemenea situaţii, am cerut public încă din 2010 că dacă cineva află de vreo intervenţie făcută în numele meu sau al altcuiva de la Ministerul Dezvoltării, să sesizeze DNA. Mă bucur că sfatul meu privind denunţul la DNA a fost a ascultat şi îmi pare rău că e vorba tocmai de un coleg de-al meu de partid”, a spus Udrea.
În martie 2010, Elena Udrea, pe atunci ministru al Dezvoltării declara că nu are nicio legătură directă sau indirectă cu vreo firmă de construcţii, iar dacă cineva ar afla că s-ar face intervenţii la licitaţii în numele ei sau al unor firme care i-ar aparţine, să semnaleze DNA. (A.M)

foto: mediafax