-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:02
No menu items!

Scandalul de la Caracal decapitează STS. Directorul Sorinel Vasilcă și-a dat demisia

spot_img

Directorul STS, Ionel Sorinel Vasilca a anunţat, luni, că a înaintat preşedintelui Klaus Iohannis, demisia sa din funcţie. Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituţiei, a spus acesta.

„Doresc să vă informez că, începând cu data de 29 iulie 2019, am înaintat Preşedintelui României demisia mea din funcţia de director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Fac precizarea că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenţei unei sincope, inadvertenţe sau ca umare a celei mai mici umbre de vinovăţie în exercitarea funcţiei de preluare şi localizare a apelurilor de urgenţă 112 de către STS, a neglijenţei mele în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităţilor care privesc datoria mea şi a tuturor angajaţilor de a garanta funcţionarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare şi a celor pe linia 112”, se arată într-o informare transmisă de STS şi semnată de Vasilca.

Potrivit acestuia, demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituţiei.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a anunţat, sâmbătă, că în cazul Caracal nu au fost inadvertenţe, sincope sau defecţiuni tehnice şi dacă există o problemă este legată doar de comunicarea întârziată.

STS este instituţia care a oferit târziu date legate de localizarea Alexandrei, fata de 15 ani sechestrată, violată şi ucisă, care a apucat să sune de 3 ori de pe telefonul agresorului, la 112.

Și prim-ministrul Viorica Dăncilă i-a cerut lui Klaus Iohannis să îl demită pe directorul STS.