Moșia Academiei Române, Băneasa-Dămăroaia, ar fi valorat, conform unui raport al Curții de Conturi, 536 de milioane de euro, dar instituția a cedat drepturile cu 1,5 milioane de euro. Deși au concluzionat că reprezentanții Academiei au vândut drepturi pentru proprietăți care nu-i reveneau, procurorii DNA au clasat ancheta, după 4 ani. Și asta chiar dacă aceiași procurori anticorupție spun în rezoluție că în circuitul ilegal trebuie luat în calcul și un judecător de la Tribunalul Bucureşti, care a decis irevocabil împroprietărirea Academiei Române, după ce instituția cesionase drepturile asupra unor terenuri care nu-i aparţinuseră vreodată.
DNA a clasat, după patru ani, dosarul privind vânzarea drepturilor litigioase ale Academiei Române către un samsar imobiliar, Romică Marin Buciu.
În 2010, Curtea de Conturi a sesizat vânzarea subevaluată a drepturilor deţinute asupra fostei moşii Băneasa Dămăroaia de Academia Română. Principalul vizat de plângerea Curții de Conturi era secretarul Academiei, Ioan Păun Otiman, care a vândut, în total, drepturi litigioase de aproape 2 milioane de euro pe moşia Băneasa-Dămăroaia şi 22 de hectare din fosta moşie Canara, din oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa.
Câteva luni mai târziu, un alt denunț se conexează cu primul. Era vorba despre plângerea lui Denis-Laurenţiu Diaconescu, preşedinte al Consililului de Administraţie al S.C. Gnir Holding S.A. şi Mare Comandor în cadrul Ordinului de Malta. Denunţul privea fapte de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, gestiune frauduloasă şi înşelăciune pentru modul în care au fost cedate drepturile asupra moşiei Dămăroia-Băneasa şi 22 de ha în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa. Procurorilor DNA le-a luat 4 ani să contopească dosarele şi doar o lună să le claseze, printr-o singură rezoluţie, dată pe 24 februarie 2014.
Controversata despăgubire
În august 2005, Academia Română a trimis o notificare la Agenţia Domeniilor Statului, prin care a cerut restituirea în natură a unui sfert din moştenirea de 165 de hecatre ale moşiei Băneasa-Dămăroaia. „Memoriul tehnic convinge că limitele fostei moşii Dămăroaia-Băneasa sunt determinabile. … Se menţionează o tranzacţie încheiată în martie 1948 între Academia Română, Facultatea de Drept Bucureşti, Roza Stoicescu şi Elena Zapisescu.”.
Într-o adresă din 17.05. 2007, cu privire la situaţia mai multor proprietăţi ale familiei Stoicescu, ADS scrie despre moștenitori: „În măsura în care, în urma depunerii şi analizării hotărârii judecătoreşti prin care Iosefina C. Stoicescu a fost pusă sub interdicţie, reiese că aceasta a fost declarată interzisă anterior redactării testamentului dind ata de 13.03.1944 (…) apreciem că Academia Română este îndreptăţită la beneficiul legii 10/2001 (…) În caz contrar cota parte ce aparţine defunctei Iosefina C. Stoicrscu va face obiectul restituirii în totalitate către domenul Zapisescu Dan Ştefan Octav (moştenitorul numitei Elena Zapisescu)”.
Tot în 2007, dar patru luni mai târziu, BP al Academiei Române aprobă o „scrisoare de intenţie” nedatată şi neînregistrată, semnată de „prof. Marian Romică Bucium” care a propus să-i fie vâdute lui drepturile Academiei Române asupra moşiei, pentru câteva motive: Academia a făcut demersuri fără succes pentru obţinerea unor despăgubiri, iar procedurile judiciare sunt anevoioase; moşia Băneasa-Dămăroaia nu poate fi delimitată, iar testamentul deţinut de Academie este contestat de moştenitorii profesorului Constantin C. Stoicescu, dovadă fiind notificările trimise conform Legii 10/2001.
Procurorul DNA a considerat că invocarea notificărilor arată că samsarul imobiliar ştia că testamentul invocat de Academie a fost revocat, iar limitele moşiei sunt determinabile. Pe cale de consecinţă, Academia Română a vândut pe 1,5 milioane de euro drepturi pe care instituţia nu le avea, iar cumpărătorul era conştient de acest lucru.
Contractul de cesiune a drepturilor este redactat sub forma unui contract de mandat şi a fost autentificat la 1 februarie 2008. La 15 mai 2008, ADS recunoştea deja simbolic existenţa drepturilor succesorale şi îl redirecţiona pe samsar către ministerul Finanţelor.
În noiembrie 2008, Finanţele îşi declină compentenţa înapoi către ADS, iar o lună mai târziu era deja formulată acţiunea în numele Academiei Române, la Tribunalul Bucureşti.
Procurorii DNA au observat că samsarul imobiliar a ascuns instanţei existenţa testamentului care scotea Academia de la succesiune, contractul de cesiune a drepturilor cu Academia Română, dar şi existenţa altor succesori.
Abia pe 17 decembrie 2008, secretarul general al Academiei, Ion Otiman Păun a prezentat Adunării Generale a Academiei Române o notă prin care arăta că a reuşit să strângă 2 milioane de euro ca să păstreze în patrimoniul Academiei Române clădirea Casei Oamenilor de Ştiinţă. Banii proveneau din „vânzarea fortuită a unor drepturi litigioase pentru terenuri agricole sau intravilane (donaţia Stoicescu, incertă şi care nu a fost niciodată în patrimoniul Acedemiei Române)…. Am reuşit să valorificăm drepturile litigioase pentru terenurile din donaţia Stoicescu, Mavrodin şi Movilă, în contul Academiei Române”.
A doua zi după discutarea acestei note, Marian Romică Buciu a achitat ultima sumă datorată din cesiune. Nota a fost aprobată fără alte explicaţii pe 14.01.2009.
În 24 iulie 2009, judecătorul Ianina Blandiana Grădinaru de la Tribunalul Bucureşti admite cererea lui Buciu şi anulează decizia din 2008 a ADS, recunoscând calitatea Academiei Române de persoană îndreptăţită la restituirea unei cote de 1/4 din suprafaţa totală de 160 de ha din terenul situat în Bucureşti, fosta moşie Dămăroaia-Băneasa. Mai mult decât atât, printr-o notă din 2009, direcţia juridică a ADS a propus renunţarea la formularea apelului, iar sentinţa a rămas irevocabilă.
Pe 12.11.2009, preşedintele ADS a trimis decizia către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Abiaun an mai târziu, reclamantul de la DNA, Ştefan Octavian Zapisescu a aflat soluţia şi a trimis ANRP-ului un memoriu prin care arăta că Academia Română nu avea vocaţie succesorală. Noua culme a restituirilor de proprietăţi este atinsă în martie 2012, când colegii judecătoarei Grădinaru sunt chemaţi să anuleze decizia ADS, care avea la bază tot o sentinţă irevocabilă a Tribunalului București.
DNA a constatat că reprezentanţii Academiei Române nu au subevaluat terenul, pentru că acesta nici nu-i aparţinea. În plus, Academia nu se afla în situaţia de a-i fi interzisă cesionarea bunurilor, pentru că acestea nu s-au aflat în proprietatea ei. Pe de altă parte, procurorul anticorupţie a considerat că Marian Romică Buciu a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată, cu sprijinul lui Ioan Păun Otiman, pentru a-i fi recunoscute pe nedrept drepturile asupra fostei moşii Băneasa-Dămăroia, motiv pentru care a declinat o parte din anchetă către Parchetul Sectorului 1.
Mihaela Chiper