-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:15
No menu items!

UPDATE Scandal la ședința de Guvern din cauza proiectului Anghel Saligny, apărut pe ordinea de zi. USR PLUS a suspendat ședința

spot_img

UPDATE: Ședința de Guvern a fost suspendată, după ce USR PLUS s-a opus proiectului Anghel Saligny. Ședința Executivului va fi reluată la ora 19.00.

Știrea inițială

Dispută aprinsă la ședința de Guvern de miercuri. Premierul Cîțu și vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor au părăsit ședința ca să discute separat, după ce pe ordinea de zi a apărut proiectul Anghel Saligny, programul tip PNDL, despre care USR PLUS susține că este unul de mituit primarii, astfel că se opune adoptării lui.

Premierul Florin Cîțu a vrut să introducă controversatul program Anghel Saligny pe ordinea de zi suplimentară, ceea ce a a dus la o reacție imediată a miniștrilor USR PLUS.

Proiectul nu are avizul de la Ministerul Justiției, condus de Stelian Ion, și nici pe cel al ministerului Transporturilor, unde este Cătălin Drulă. Proiectul de ordonanță de urgență nu a apărut nici pe ordinea de zi făcută publică de guvern, cu o seară înainte.

Programul Anghel Saligny, promis de Florin Cîțu în plină campanie electorală internă în PNL, prevede cheltuirea a 50 de miliarde de lei, în următorii 6 ani, pentru proiecte de infrastructură în teritoriu.

Miniștri USR PLUS au amenințat că vor părăsi sala de ședințe a Guvernului.

C.D.