5.7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024 - 0:28
No menu items!

Scandal în direct între Traian Băsescu și Gabriela Firea: „Un mincinos, așa ați rămas și la bătrânețe” – „Poate vă dovedesc că nu sunt bătrân”

spot_img

TraianBăsescu a fost invitat duminică seară la România TV și a spus despre primarul Capitalei că a gestionat prost bugetul instituției, din moment ce s-a ajuns la situația în care Primăria e în faliment: „Doamna Firea, căreia îi place să spună sunt al doilea om cu număr de voturi pentru republică, aşa este însă dânsa a câştigat cu 18%. Chiar dacă până acum Firea a reuşit să păcălească pe imagine, doamna Firea a gestionat atât de prost resursa Capitalei pentru că ea însăşi ne spune că e în faliment Primăria Capitalei. I s-au luat 400 milioane dintr-un buget care depăşeşte un miliard”, a declarat fostului preşedinte în cadrul emisiunii.

După câteva minute, prezentatorul a anunţat că Gabriela Firea cere drept la replică.

Iată schimbul de replici:

Gabriela Firea: Nu e prima oară când dl Băsescu minte. Îmi pare rău că a fost şi primar şi om politic cu experienţă, să mintă. Şi acum şi acum doi ani, suma a fost de maxim 600 milioane euro din care dumnealui ştie că sunt bani care merg către transportul în comun şi către termic. A veni să spui că bugetul Primăriei Capitalei e de un miliard de euro… să mai dea lecţii cui mai crede. Poate are şi o soluţie cum vom plăti primăria datoriile către Costică Constanda, provenite de pe vremea domniei sale. E atât de simplu să vii într-un studio de TV şi să spui că X are atâtea şanse. Ce şanse avea domunl Băsescu? Eu înţeleg următorul lucru – că nu trebuie să venim la televizor să minţim.

Traian Băsescu: Uitaţi-vă, minciună, fără ruşine. Spune că nu are bani dar a cheltuit bani ca să înfiinţeze 22 de companii care au fost declarate ilegal înființate de instanţă, dar a băgat în clientela politică 200 milioane. Doamna Firea, minţiţi!

Gabriela Firea: Dacă nu aveţi informaţii corecte, nu mai minţiţi!

Traian Băsescu: Minţiţi fără ruşine. Eu ştiu că proveniţi din trustul Intact unde asta e viaţa cu minciunile, dar nu puteţi să minţi la nesfârşit.

Gabriela Firea: I-aţi păcălit pe oameni. Dacă vreţi, ne vedem la judecată. Să demostraţi instanţei că s-au dat aceşti bani. După părerea mea, ar trebui să vă fie jenă.

Traian Băsescu: Vreţi dumneavoastră care nu minţiţi, să arătaţi bucureştenilor cum aţi făcut praf bugetul primăriei cu cele 22 de firme, cum aţi făcut excursii în Grecia pe all inclusive, cum aţi cheltuit pe spectacole de dimineaţa până seara.

Gabriela Firea: Sunteţi un mincinos şi cred că veţi ieşi din politică ca un mincinos.

Traian Băsescu: Sunteţi obligată să veniţi cu documente care arată cheltuielile pe care le-aţi făcut. Vedeţi hotărârile judecătoreşti şi pe urmă mă căutaţi. Dar de ce nu plătiţi. Credeţi că asta e replică? Minţind. Eu nu vă spun de cea mai joasă speţă. Dar dumneavoastră vă puteţi permite? Arătaţi bucureştenilor pe ce aţi cheltuit banii. Aţi risipit banii pe afacerile dvs şi cele din Ilfov.

Gabriela Firea: Sunteţi în afara subiectului. Încă o dată să vă fie ruşine.

Traian Băsescu: Lăsaţi-o cu ruşinea, că dacă v-ar fi cât de cât ruşine, aţi arăta pe ce aţi cheltuit banii Capitalei.

Gabriela Firea: Sunteţi primarul zero. Un mincinos, atât aţi fost, şi văd că şi acum la bătrâneţe arătaţi că aţi rămas tot un mincinos. Nu aţi făcut nimic la Primăria Capitalei, nu aţi făcut nimic ca preşedinte.

Traian Băsescu: Sunteţi primarul 3 de zero al Capitalei. Zero primar.

Gabriela Firea: Un mincinos şi aşa aţi rămas şi la bătrâneţe.

Traian Băsescu: Poate vă dovedesc că nu-s bătrân. De unde până unde mă scoateţi bătrân?

Gabriela Firea: Primarul general Băsescu zero. A trebuit să vină Videanu, Oprescu să facă ceva.

Traian Băsescu: Dvs. nici câini nu fugăriţi. Nu am nimic cu dvs, am cu minciunile pe care le spuneţi. Dezinformaţi continuu. Vă deranjează savanţii?

Gabriela Firea: Poate sunteţi un savant de bodegă, nu de bibliotecă. Din păcate, ieşiti din politică foarte urât.

Traian Băsescu: Dar cine v-a spus că ies.

Gabriela Firea: Nu mi-e frică de gura dvs. spurcată.