1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:07
No menu items!

Scandal cu bâte, topoare și arme albe la Gheorghieni

spot_img

Nu mai puțin de 41 de persoane au fost duse, sâmbătă, la Poliția Gheorghieni, jud. Harghita, după ce, pe o stradă de la marginea orașului, s-a iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie cu bâte, topoare și alte arme albe. A fost necesară intervenția unei patrule de la Siguranța Publică, care a primit apoi întăriri din partea unei Grupe de Intervenție Rapidă și ulterior, a uneia de Jandarmi. Scandalul de proporții a ajuns și la urechile ministrului de interne, Mircea Dușa, care a precizat că nu au existat victime, însă mai multe case au fost avariate. La conflict au participat peste 100 de persoane, care au aruncat cu pietre, au spart geamurile unor locuințe și s-au luptat corp la corp. Conflictul a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între membrii unor familii rivale. Astfel de incidente sunt frecvente în zonele rurale din centrul Ardealului populate intens cu țigani. În urma micului război civil, polițiștii vor trebui să stabilească ce pedepse vor aplica persoanelor implicate în incident. D.M.