4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:03
No menu items!

Scafandru ucrainean acuzat că a pus explozibili pe conductele Nord Stream. Germania a emis un mandat de arestare pe numele lui

spot_img

Germania a emis un mandat de arestare european împotriva unui instructor de scufundări ucrainean care ar fi făcut parte dintr-o echipă care a sabotat gazoductul Nord Stream.

Anchetatorii germani consideră că ucraineanul, care ar fi trăit în Polonia, a fost unul dintre scafandrii care au amplasat dispozitive explozive pe conducte care leagă Rusia de Germania în adâncurile Mării Baltice, în septembrie 2022, au relatat miercuri trei publicaţii germane citate de Reuters.

Revista Spiegel a scris, citând surse de securitate, că se crede că suspectul a părăsit Polonia. După cum notează publicația, procurorul general al Germaniei, Jens Rommel, a vrut să îl aresteze pe suspectul pe nume Vladimir în Polonia, unde locuia, însă este posibil ca acesta să fi fost avertizat.

El ar fi avut cel puțin doi complici, care ar fi tot cetățeni ucraineni. Autorităţile germane au identificat un bărbat şi o femeie, tot scafandri-instructori, dar deocamdată nu au emis mandate de arestare împotriva lor.

Conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, în continuare nefuncționale, erau conducte importante în Marea Baltică pentru gazul rusesc către Europa, în special Germania. Folosirea lor a fost mereu controversată din cauza rolului acestora de a face UE dependentă de energia rusească și a devenit și mai controversată după invazia Ucrainei de către Federația Rusă, în februarie 2022.

Pe 26 septembrie 2022, au fost detectate mai multe explozii de-a lungul conductelor, care au dus la scurgeri de gaze. Germania, Danemarca și Suedia au deschis anchete privitor la acest incident, însă investigațiile daneze și suedeze au fost închise fără a identifica un suspect.

Rusia şi Occidentul s-au acuzat reciproc, respingând totodată vreo responsabilitate.

O anchetă suedeză a dus la găsirea de urme de explozibil pe mai multe obiecte recuperate de la locul exploziilor, confirmând că acestea au fost deliberate.

În ianuarie 2023, Germania a percheziţionat o navă care ar fi fost utilizată la transportul explozibililor şi a informat ONU că este posibil ca scafandri antrenaţi să fi ataşat dispozitive explozive pe conducte, la o adâncime de 70-80 de metri.

                                                                                                             Adina Bucur