-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:15
No menu items!

Șase copii răniți într-un accident pe DN1

spot_img

Şase copii, cu vârste între 7 şi 13 ani, au fost răniţi uşor într-un accident rutier pe DN1, în localitatea Săftica, după ce microbuzul în care se aflau a lovit un stâlp de pe marginea șoselei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliţie al Județului Ilfov, microbuzul mergea pe DN1, pe sensul spre Ploieşti, în momentul în care şoferul a frânat brusc la o trecere de pietoni, a pierdut controlul maşinii şi a lovit un stâlp de iluminat. Şase copii, cu vârste între şapte şi 13 ani, au fost răniţi uşor în urma impactului şi au fost transportaţi la spital.

Copiii erau transportaţi la un centru de înot din Baloteşti, iar potrivit primelor informaţii, transportul era făcut cu acordul părinţilor, microbuzul fiind închiriat de aceştia.

În urma accidentului, traficul spre Ploieşti, a fost blocat temporar pe o bandă.

R.D.