SĂRBĂTOAREA ADORMIRII FECIOAREI MARIA – MAICA LUI DUMNEZEU

 

Nu există slujbe în cultul divin Ortodox în care să nu se facă rugăciuni sau cântări în cinstea Maicii Domnului. Alături de Mântuitorul, de sfinţi şi de celelalte evenimente sărbătorite în cultul Ortodox, Maica Domnului este pomenită și invocată în slujba fiecărei zile liturgice din cursul anului bisericesc, printr-o bogată imnologie de tropare, stihiri, canoane și cântări de laudă.

 

Printre aceste imne de mare cinste și slavă se numără și Prohodul Maicii Domnului.

O slujbă alcătuită din trei stări, care cuprinde momente de ordin istoric și dogmatic, legate de împrejurările în care s-a săvârșit și s-a mutat la ceruri Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara Maria.

 

Teologul liturgis, preotul Ene Braniște, afirmă că Slujba Adormirii Maicii Domnului din Mineiul pe luna August a fost amplificată ca o nouă formă de evlavie, faţă de Sfânta Fecioară Maria.

 

Slujbă Prohodului Maicii Domnului are menirea să descopere credincioșilor Ortodocși rostul cultului cinstirii Sfintei Fecioare Maria în Biserica lui Hristos, dar tot odată și folosul sufletesc al cinstirii Maicii lui Dumnezeu de către drept măritorii creștini.

 

Prohodul Maicii Domnului este o imitaţie a Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari din Triod, alcătuită de Manuel Corinteanul la începutul secolului al XVI-lea, tradusă în româneşte de Ion Pralea şi tipărită de el, împreună cu originalul grecesc, la Iaşi, în anul 1820, sub titlul “Urmări pe mormânturi”, apoi retipărit în 1869 în broşuri separate, cu titlul “Prodohul Maicii Domnului” cu text revizuit patristic și dogmatic în lumina Sfintelor Scripturi.

 

Cinstit și răspândit mai ales în bisericile slave, Prohodul Maicii Domnului se săvârşeşte în ajunul praznicului, după Vecernia Mare, sau în cadrul Utreniei acolo unde se face Priveghere, fără a mai citi catismele Psaltirii.

 

Conform rânduielilor din Tipicon, strana cântă troparul praznicului, glasul I: „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții și, prin rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre”.

 

În acest timp, preoții îmbracă felonul și epitrahilul, se trag clopotele, se aprind toate luminile din policandru și din sfeșnice, clericii iau făclii aprinse, protosul ia cădelnița și ies toți, slujitorii, doi câte doi, din Sfântul Altar, prin Ușile Împărătești, în mijlocul bisericii.

 

Protosul începe să cânte Prohodul, starea 1-a cădind împrejur masa cu Epitaful Adormirii Maicii Domnului și pe cei de față.

 

Apoi, după slujba Prohodului, preoţii şi credincioşii înconjoară biserica, în glas de clopote și toacă, purtând cu ei Sfântul Epitaf, prapuri, cruci și felinare.

 

La început, procesiunea cu Epitaful Maicii Domnului a fost oficiată în Ierusalim, iar de aici, această practică s-a răspândit, mai apoi, în bisericile slave, apoi și în celelalte biserici Ortodoxe din țările creștine.

 

Slujba Prohodului descrie modul în care Adormirea Maicii Domnului, transformată în Înviere, devine o reală garanție a propriei noastre Învieri.

 

Prin Adormirea Sa, Maica Domnului îi ajută și îi poartă în rugăciuni pe toți fiii Bisericii, după cum citim și în Acatist: „Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!”

 

De obicei Slujba Prohodului începe în mănăstiri la vremea privegherii de seară, orele șase fie pe ora de vară sau ora veche.

 

Mult folos sufletesc și multe bucurii duhovnicești.

 

Sfârșit și lui Dumnezeu laudă!