-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:56
No menu items!

Săptămâna și incidentul grav în gara din Roman. Un adolescent de 15 ani, la un pas de moarte

spot_img

Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce, sâmbătă seara, s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă, în gara din Roman, pentru a-şi face un selfie. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamţ, locotenentul Irina Popa, băiatul a fost găsit căzut lângă vagon. 

„Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că un adolescent în vârstă de 15 ani s-a urcat pe un vagon al unui tren de marfă şi s-a electrocutat. Băiatul era căzut lângă vagon. Acesta prezenta arsuri pe o suprafaţă mare a corpului.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat persoanei, după care au predat-o unui echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, sosit la locul evenimentului. Băiatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman”, a precizat locotenentul Irina Popa, citată de Agerpres. 

Medicii UPU Roman au cerut transferul la Bucureşti, astfel că victima a fost transportată cu o ambulanţă la Bacău de unde a fost preluată de un elicopter SMURD.

Cu doar o săptămână în urmă, trei adolescente s-au urcat pe un vagon de marfă al unui tren garat la Roman. Una dintre fete a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri pe circa 45% din suprafaţa corpului. 

R.D.