Pe 24 iunie, creștinii prăznuiesc Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Celebrată încă din vechime, aceasta este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite serbări câmpenești prilejuită de solstițiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare. Pentru că are loc la trei zile după solstițiul de vară mai poartă și numele de „Cap de vară.”
Sărbătoarea este una a iubirii și a fertilității, dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar pe câmpuri în noaptea de 23 spre 24 iunie. Potrivit credinței populare, în această noapte, cerurile se deschid iar Sânzienele încep să cânte și să danseze în cete (de obicei în număr impar). Noaptea este magică, lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană și pentru aceasta se fac practici de pomenire a morților numite Moșii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări și se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanțe puternic mirositoare, apoi se buciumă și se strigă în jurul lor.
În credința populară, Sânzienele sunt considerate femei frumoase, adevărate preotese ale Soarelui, ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om, care, în această noapte umblă pe pământ sau plutesc prin aer, cântă și dansează, înzestrând plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și de vijelii.
Ele sunt zâne bune, dar atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni și forțe distructive, stârnind furtuni și vijelii, aducând grindină, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor” sau lăsând câmpurile fără rod.
Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, dar în prezent sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, potrivit crestinortodox.ro.
Denumirea provine, cel mai probabil, de la zeița silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia română, sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele, în funcție de regiune.
Serbarea Sânzienelor sau Drăgaicelor mai este denumită în limbaj popular și Amuțitul Cucului. Cucul cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară, care coincide cu sărbătoarea religioasă Buna Vestire, sau Blagoveștenie, și până la solstițiul de vară — Sânzienele, care corespunde sărbătorii religioase a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene înseamnă că vara va fi secetoasă.
Cu prilejul acestei sărbători, atât în ajunul, cât și în ziua de Sânziene, au loc o serie de practici și obiceiuri populare, cele mai multe dintre ele referindu-se la fertilitate, sănătate și dragoste.
În unele zone, în această zi se alege Drăgaica, cea mai cuminte, cea mai frumoasă și cea mai bună la inimă dintr-un grup de șapte fete. După ce este aleasă, fata este împodobită cu spice de grâu și, alături de restul fetelor, îmbrăcate în alb, pornește prin sat. La fiecare răscruce de drumuri, fetele fac o horă și cântă voioase. Tot de Sânziene au loc și renumitele bâlciuri sau iarmaroace, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.
Reprezentarea fitomorfă a Sânzienelor este floarea de Sânziană, o floare galbenă cu parfum dulce care înflorește în preajma solstițiului de vară și care, potrivit credinței populare, are proprietăți magice. Pentru a avea eficiența scontată trebuie culeasă după un anume ritual: florile, în zorii zilei Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, iar tulpina și semințele, toamna. Dacă sunt culese corespunzător, proprietățile lor sunt miraculoase: întăresc copiii debili și limfatici, dacă se pun în apa lor de scaldă; vindecă frigurile; puse în rachiu vindecă vătămăturile; roua căzută pe flori în această noapte este leac sigur pentru bolile de ochi și piele.
Din flori de Sânziene, alături de spicele de grâu și alte șapte plante diferite, cum ar fi pelin, verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc, cicoare, salcie, fetele tinere obișnuiesc să împletească cununi, pe care le poartă pe cap în dansul denumit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeița agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agățate la ușa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porților, la pietrele de hotar și pe crucile mormintelor, cu semnificația de a apăra oamenii, animalele și recolta de forțele nefaste, malefice, de stihiile naturii — grindină, inundație, furtună etc. Ele mai pot fi aruncate pe casă sau pe șură și, în funcție dacă rămân sau nu pe acoperiș, anul care va urma va fi bun sau rău, tinerii se vor căsători cu persoana iubită sau nu, recolta va fi bună sau proastă, locuitorii casei vor fi sănătoși sau bolnavi, vor avea noroc sau ghinion, etc.
De asemenea, fetele obișnuiau să strângă flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinaintea sărbătorii, pentru a-și visa ursitul. În unele zone, însă, fetele își făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineața pline de rouă, era semn sigur de măritiș, notează crestinortodox.ro. În zorii zilei, băieții își pun și ei flori de Sânziene la pălării, se adună în cete și bat satele în lung și-n lat.
R.D.