-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:27
No menu items!

Șantaj și cămătărie la Jandarmerie. DIICOT a descins în forță

spot_img

DIICOT a descins, joi, la Jandarmeria Română, unde a făcut mai multe percheziții într-un dosar de șantaj și cămătărie, fapte comise de mai mulți angajați.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura  Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, au efectuat, joi, 12 percheziţii imobiliare (din care șapte locații la sediul unei instituţii publice) pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă, delapidare şi alte infracţiuni.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2011, şi până în prezent, mai multe persoane din cadrul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române, au constituit un grup infracţional organizat, acordând cu împrumut, în mod repetat,  diverse sume de bani unor debitori, percepând dobânzi considerabile şi de asemenea şi-au însuşit fără drept bunuri şi valori aparţinând unităţii din cadrul căreia făceau parte”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție București ”Vlad Țepeș” şi al M.A.I.

Andrei Tudor