-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:04
No menu items!

Sandu Geamănu, 25 de ani de închisoare pentru tâlhărirea cu bestialitate a unui bătrân

spot_img

Celebrul interlop Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru un omor deosebit de grav comis în 2008. Sentința a fost pronunțată de Tribunalul București.

Sandu Geamănu este acuzat că, aum trei ani, ar fi torturat până la moarte un bătrân, pentru că acesta să mărturisească unde ţinea ascunşi banii din locuinţă.

Poliţiştii de la Serviciul Omoruri, coordonați de un procuror de la Parchetul Capitalei, l-au cercetat pentru crimă, în baza unor declaraţii ale unor martori şi a imaginilor video suprinse în zona în care s-a petrecut fapta în noiembrie 2008. Sandu Geamănu și complicii săi au furat şi o mașină Audi Q7 aflată în curtea victimei.

Bătut cu bestialitate de doi mascați

În 19 noiembrie 2008, doi indivizi mascați au intrat, în plină zi, în locuința unui bătrân, în vârstă de 74 de ani, profitând de faptul că acesta se afla singur acasă. L-au bătut cu bestialitate, până când bătrânul a spus unde a pus banii. Hoții au desfăcut un ornament de pe tavan și, sub o nișă, au găsit suma de 2,5 miliarde de lei vechi, după care au părăsit imobilul, luând și cheile unui Audi Q7 parcat în curte. Mascații au decis să plece și cu autoturismul. Bătrânul a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal, unde a fost operat, medicii stabilind că loviturile primite i-au pus viața în primejdie. Ulterior, acesta a decedat din cauza loviturilor primite.

Familia victimei tocmai primise o moștenire, iar din banii obținuți au cumpărat un autoturism Audi Q7. Restul a fost ascuns în tavanul casei, în care, în acea zi, se afla doar bătrânul Nicolae Zdoca.

În jurul orei 11.00, Dispeceratul Poliției Capitalei a fost anunțat de către familia bătrânului în legătură cu ceea ce se întâmplase. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Ambulanței, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Poliției Capitalei și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Victima a fost transportată la Spitalul Universitar, unde a fost internată. Medicii au constatat că Nicolae Zdoca prezenta mai multe leziuni interne, printre care ruptură de splină, de ficat și fractură de mandibulă. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale, prognosticul medicilor în cazul său fiind rezervat la acel moment. Cazul a fost preluat de Serviciul “Omoruri”, ai cărui ofițeri au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav, violare de domiciliu și tâlhărie. Bătrânul a reușit să le spună anchetatorilor doar că a văzut doi tineri, dintre care unul fiind slab și înalt (aproximativ 1,80 metri), îmbrăcat în trening de culoare închisă, iar celălalt era corpolent și era îmbrăcat aproximativ la fel.

Recompensa pentru prinderea făptașilor

Bătrânul locuia la adresa din cartierul Ghencea împreună cu fiul său și soția acestuia din urmă, soție care deține în proporție de sută la sută acțiunile unui salon de coafură din sectorul 5. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost un jaf la “pont”, însă autorii au reușit să scape fără a lăsa prea multe urme. “Familia victimei este puternic afectată și dorește să-și păstreze anonimatul, dar a comunicat că va oferi recompensă celor care pot oferi informații reale care să conducă la prinderea autorilor și la găsirea autoturismului”, se arăta într-un comunicat remis presei de Poliția Capitalei.

Audi filmat în timp ce era condus de hoți

Polițiștii au intrat și în posesia unei casete video pe imaginile căreia este surprins autoturismul Q7 sustras din curtea victimei. Mașina a fost filmată în timp ce se deplasa pe Prelungirea Ghencea, gonind către centrul Bucureștiului. Imaginile au fost surprinse de o cameră de supraveghere montată pe acoperișul unui imobil din zonă. Este vorba despre un autoturism de culoare albă, având numărul de înmatriculare B-01-ZDC.