-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:55
No menu items!

Sancțiuni în cazul copilului omorât de câini în Capitală

spot_img

Administratorul terenului de lângă Parcul Tei, unde un copil de patru ani a fost omorât de câini, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că nu avea plan de pază, iar paznicul care supraveghea proprietatea a fost sancţionat cu 300 de lei de polițiști.

În plus, poliţiştii au amendat firma Tei SRL, care are în administrare terenul de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost omorât de câini copilul de patru ani. Reprezentanţii firmei au primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu aveau un plan de pază a proprietăţii, au explicat surse din poliție. De asemenea, paznicul proprietăţii a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei pentru că nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de pază.

 Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, pe proprietatea unei firme, din apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Pe corpul copilului au fost găsite sute de plăgi, la autopsie stabilindu-se că acesta a murit din cauza hemoragiei externe, a declarat marţi, pentru Mediafax, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală.

R.D.