Sistemul Samsung Pay va fi disponibil prima dată în SUA, în a doua jumătate a anului
Producătorul coreean Samsung a lansat două noi modele de smartphone – S6 şi S6 Edge, la Mobile World Congress din Barcelona.
Principalele noutăți sunt carcasa metalică, ecranul extensibil pe lateralele echipamentului și noul sistem Samsung Pay. Această soluție de tip ”portofel electronic” permite plăți de tip near-field communication (NFC) și folosește tehnologia Magnetic Secure Transmission (MST). Sistemul are potențialul de a fi acceptat de 30 de milioane de retaileri din lume.
Modelele S6 şi Edge vor fi disponibile în peste 20 de ţări începând cu 10 aprilie.
Specificații tehnice:
- Cameră foto principală cu obiectiv F1.9, 16 MP, cu funcțiile Auto Real-time High Dynamic Range (HDR), Smart Optical Image Stabilization (OIS) și IR Detect White Balance. Noua funcție ”Quick Launch” le permite utilizatorilor să acceseze rapid camera foto, printr-o simplă apăsare dublă a butonului home.
- Încărcare wireless, datorită tehnologiilor integrate certificate WPC și PMA. Noile smartphone-uri oferă aproximativ 4 ore de utilizare după 10 minute de încărcare.
- Ecran Quad HD Super AMOLED de 5,1 inci.
- Procesor Quad 2,1GHz + Quad 1,5Ghz, Octacore application processor
- Sistem de operare Android 5.0 (Lollipop)