-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:16
No menu items!

Salvatorii, puși pe drum degeaba. Un cioban a sunat la 112 pentru că voia să ajungă gratis cu ambulanța la Cluj-Napoca

spot_img

Un cioban de la o stână din județul Cluj a sunat la serviciul de urgență 112 cu motiv fals, sperând să folosească ambulanța pe post de mijloc de transport.

Potrivit ISU Cluj, ieri, în jurul orei 15.00, o ambulanță SMURD a fost solicitată să intervină la un caz medical în Valea Fânațelor, iar persoana de la telefon a anunțat că un bărbat de 60 de ani se află în stare gravă.

Întrucât drumul până la presupusul pacient era accidentat și plin de noroi, paramedicii au solicitat sprijinul celor de la CERT Rescue. Ambulanța n-a mai putut înainta, iar salvatorii și voluntarii au încărcat aparatura medicală în două mașini de teren și l-au găsit, după un efort considerabil, pe bărbatul care a cerut ajutor.

Când au ajuns la fața locului, paramedicii au aflat că persoana în cauză nu suferea de vreo afecțiune gravă.

“Probabil că știți povestea „Băiatul care a strigat lupul”. Ei bine, ne-am simțit ca sătenii din poveste când am aflat că persoana în cauză nu suferea de vreo afecțiune gravă. Din contră, s-a gândit că ar putea să folosească ambulanța ca un mijloc de transport gratuit spre Cluj-Napoca”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

Potrivit ISU Cluj, misiunea declanșată pentru preluarea presupusului pacient a durat în jur de patru ore, iar la întoarcere ambulanța a trebuit să fie curățată pentru a putea fi trimisă la alte cazuri.

                                                                                                                  Adina Silav