1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:27
No menu items!

Salvați din Bucegi după o intervenție de patru ore

spot_img

Patru tineri, doi băieţi şi două fete, au rămas blocaţi, sâmbătă, în zona Valea Coştilei din Masivul Bucegi

bucegi

Patru turişti care, sâmbătă, au rămas blocaţi pe un traseu foarte dificil din Masivul Bucegi, unde au urcat fără a avea echipament corespunzător, au fost recuperaţi de către salvamontiştii din Buşteni, la finalul unei acţiuni care a durat peste patru ore.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, patru tineri, doi băieţi şi două fete, au rămas blocaţi, sâmbătă, în zona Valea Coştilei din Masivul Bucegi, solicitând intervenţia salvamontiştilor.

Cei patru au urcat pe munte pe traseul Coştila – Gălbenele, o zonă foarte dificilă, unde au rămas blocaţi, nemaiputând înainta, în condiţiile în care nu aveau echipament corespunzător pentru căţărat, respectiv hamuri şi corzi.

O echipă de salvatori de la Serviciul Salvamont Buşteni a intervenit în ajutorul celor patru, iar la finalul unei acţiuni care a durat peste patru ore turiştii au fost scoşi din zona în care erau blocaţi, fiind însoţiţi către staţiunile de pe Valea Prahovei.

R.D.