-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:03
No menu items!

Salina Slănic din Prahova, redeschisă pentru vizitare

spot_img

Salina Slănic din județul Prahova a fost redeschisă, miercuri, pentru vizitare, la trei luni după ce activitatea turistică a fost sistată în urma unei decizii a directorului general al Societății Naționale a Sării care a cerut, după incendiul de la „Colectiv”, ca salinele cu activitate turistică să obțină avize și autorizații de la ISU.

Potrivit unui anunț postat pe site-ul oficial al Saline Slănic, Mina Unirea, care a fost închisă publicului în luna noiembrie, se redeschide vizitării începând de miercuri.

Directorul de producție din cadrul salinei, Costin Nicolescu, a declarant că în cele trei luni în care activitatea turistică a fost sistată au fost executate lucrări pentru pornirea în siguranță a obiectivului.

Astfel, liftul care deservește salina a fost expertizat tehnic, spațiul subteran a fost igienizat și au fost efectuate lucrări de întreținere care țin de specificul minier.

Potrivit directorului, liftul, care este în funcțiune din anul 1936, va putea fi folosit „în condiții limitate”, astfel că acesta va reprezenta o a doua cale de acces în salină care va fi folosită doar în caz de forță majoră, accesul curent făcându-se, în continuare, cu microbuzele.

Întrebat care sunt pierderile înregistrate de Salina Slănic din cauza sistării, timp de trei luni, a activității turistice, Costin Nicolescu a spus că nu poate oferi cifre în acest sens, însă experiența anilor anteriori arată că afluxul de vizitatori este „foarte redus” în perioada de iarnă.