-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:53
No menu items!

Salariul de bază minim brut a crescut de la 850 la 900 de lei. Au crescut și amenzile rutiere

spot_img

Punctul de amendă pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie a crescut, de marţi, 1 iulie, de la 85 la 90 de lei, reprezentând 10 la sută din salariul minim brut pe ţară, care a fost majorat la 900 de lei

politia-rutiera  FOTO: jurnalul.ro

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a crescut, de la 1 iulie, de la 850 la 900 de lei. Potrivit Codului Rutier, un punct de amendă pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe ţară.

Concret, de la 1 iulie, odată cu creşterea salariului de bază minim brut pe ţară, a fost majorat şi punctul de amendă cu 5 lei, ajungând la 90 de lei.

Amenzile rutiere se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

Contravenţiile sunt împărţite în clase de sancţiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, şoferii pot primi între două şi 20 de puncte-amendă (de la 180 la 1.800 de lei). În cazul persoanelor juridice, pot fi date între 21 şi 100 de puncte-amendă (de la 1.890 la 9.000 de lei).

Cele mai mici amenzi sunt date, printre altele, pentru nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers, nepurtarea centurilor de siguranţă, nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului, iar cele mai mari pentru deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept, nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor, transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor, staţionarea neregulamentară pe drumurile publice în condiţii de vizibilitate redusă.

De asemenea, cele mai mari amenzi, la care se adaugă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, sunt date şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracţiune, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborate ori în curs de coborare sau când semnalele cu lumini roşii şi sonore sunt în funcţiune, depăşirea cu mai mult de 50 de kilometri pe oră a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul.

R.D.