6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:53
No menu items!

Salariile din Sănătate cresc cu 25% din octombrie. „Atențiile”, legale, dar cu condiții

spot_img

Salariile tuturor angajaţilor din sistemul public de sănătate vor fi majorate cu 25 % de la 1 octombrie

După discuțiile care au avut loc la Guvern, cu sindicatele, ministrul Sănătății și miniștrii Muncii și ai Finațelor, premierul Victor Ponta a anunțat că va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru şedinţa Guvernului de săptămana viitoare, privind majorarea salariilor pentru tot personalul sanitar. Ponta a spus că după aceste majorări, impactul bugetar anual ajunge la aproximativ 1,7 miliarde de lei. Urmează ca și în 2016, creșterea salariilor din Sănătate să fie tot cu 25%, astfel încât, susține Guvernul, să se ajungă la o dublare a veniturilor în următorii doi ani.

Vor beneficia de aceste majorări aproximativ 181.000 de persoane în reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale şi peste 13.000 de persoane din ministerele care au reţea proprie de sănătate.

Totodată, Victor Ponta a spus că medicii nu mai sunt functionari prin decizia guvernului de anul trecut.

O chestiune importantă e legată de statutul medicilor și personalului medical. Medicii nu mai sunt funcționari prin decizia pe care guvernul a adoptat-o anul trecut, ordonanța 2 din 2014, legea a fost aprobată de către Parlament, deci pe statutul medicului nu avem ce să schimbăm în plus, e vorba de responsabilitatea penală. Am discutat cu ministrul Justiției, care împreună cu reprezentanții sistemului medical, va veni cu un proiect de lege, nu cu ordonanță de urgență, e o chestiune delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament care să prevadă pe înțelesul tuturor că acele contribuții suplimentare pe care pacienții vor să le aducă pentru medic, asistent etc. cu îndeplinirea cumulativă a trei condiții: să nu fie condiționată, să fie după încheierea actului medical și să fie declarate și impozitate.

Victor Ponta, premier

După întâlnirea de la Guvern, care a durat aprximativ o oră, reprezentanţii sindicatelor din sistemul sanitar vor avea discuții la Ministerul Sănătăţii, cu ministrul Nicolae Bănicioiu. Sindicaliștii se declară mulțumiți de această creștere, mai ales că se vor reglementa atât statutul medicilor, cât și alte reguli privitoare la sistemul de sănătate.