4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:27
No menu items!

Salariile a milioane de angajați ar putea fi blocate. Ministrul Finanțelor: ”Nu vreau să mă gândesc la așa ceva!”

spot_img

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, speră ca plata salariilor bugetarilor să fie făcută la timp. Mai bine de jumătate din funcționari publici din Finanțe protestează în această dimineață, iar trezoreriile din țară ar trebui să facă peste 14.000 de plăți.

Astăzi ar urma să fie proteste şi la Trezorerie. Asta înseamnă că plata salariilor bugetarilor ar putea fi blocată până miercuri, deoarece luni și marți bugetarii sunt liberi în contextul minivacanței cu ocazia sărbătorii ”Adormirea Maicii Domnului”.

Ministrul Finanțelor speră, însă, că acest lucru nu se va întâmpla.

”14.300 de plăți se vor face în cursul zilei de astăzi, peste 5 miliarde de lei vor fi plățile.  Nu este de dorit acest lucru (ca plățile să întârzie din cauza suspendării activității instituțiilor, n.red.). Trebuie să ne gândim ca de activitatea Trezoreriei depinde toată activitatea și plățile de salarii la toți bugetarii. Nu vreau să mă gândesc la așa ceva, îndemn la calm și sper să putem să punem în aplicare ceea ce am discutat ieri”, a transmis Marcel Boloș.

Două demisii, după protestul de joi

Marcel Boloş a afirmat, vineri, că două persoane au demisionat în urma protestului spontan de joi de la Ministerul Finanţelor. Cele două persoane doreau transfer la Ministerul Fondurilor Europene. 

”Două persoane au fost, care vor să plece la Ministerul Fondurilor. E mai atractiv din punct de vedere salarial, dar nu eu port vina aceasta a acestor salarii mici”, a spus Boloș.

Ministrul a precizat că se va strădui ca angajaţii să aibă salarii decente.

”Mă voi strădui ca oamenii să aibă salariile decente, pentru că este, instituţia cea mai importantă a statului român, care este implicată în relaţia cu contribuabilii şi de ea trebuie să avem grijă şi de funcţionari care lucrează”, a mai declarat Boloş.

El a precizat că nu se aşteaptă la demisii în lanţ din sistem.

”Nu cred că se pune problema unor demisii în lanţ, se pune problema acestor situaţii neplăcute care au apărut ca urmare a faptului că nu am fost de acord cu transferul la Ministerul Fondurilor. Îi asigur pe toţi din Ministerul Finanţelor că voi face demersurile necesare ca sistemul de salarizare să fie cel puţin la fel ca şi la Ministerul Fondurilor, pentru că merită acest lucru şi sunt instituţii ale statului pe care eu le respect pe deplin”, a mai afirmat Marcel Boloş.

Protestul de joi de la Ministerul Finanţelor ar fi fost pornit de angajaţi din Direcţia Juridică, cărora ministrul Marcel Boloş le-ar fi refuzat transferul la Ministerul Proiectelor Europene, au afirmat surse politice.

Vineri, angajaţii din direcţiile financiare din mai multe judeţe continuă protestele. Potrivit sindicaliştilor, se protestează la Ploieşti, Piatra-Neamţ, Satu Mare, Botoşani, Timişoara, Vrancea, Bacău, Craiova, Buzău, Iaşi, Constanţa, Galati, Teleorman.

                                                                                                                 Adina Silav