-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:17
No menu items!

Salarii de invidiat la Ministerul Finanțelor. Deși redus, numărul de angajați, mai mare decât în ianuarie 2012

spot_img

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va reduce personalul din aparatul propriu cu 53 de posturi. Cu toate acestea, numărul angajaților din instituție este mai mare decât era în ianuarie 2012. În timp ce unele direcții-cheie sunt presate cu reducerea schemei de personal, Finanțele au funcționat chiar și în noul Guvern cu un număr de șoferi, de pildă, care ar stârni invidia unor firme de transport care se luptă cu criza.

Ministerul Finanțelor a fost considerat în toate guvernele succesive ale României ca unul privilegiat. Într-un fel sau altul, instituția a fost un loc de muncă, dacă nu unul de top, măcar unul călduț pentru apropiați sau „clienți” ai unor înalți funcționari publici, demnitari sau politicieni aflați la putere.

Regula permanentă și universal valabilă este că, atunci când se schimbă puterea, se fac și epurări. Cel mai invocat pretext: reducerea aparatului bugetar, clamată tot mai des în ultimii ani ca o condiție în negocierile cu finanțatorii externi.

În ianuarie 2012, înainte de instaurarea Guvernului USL, MFP număra 1.187 de angajați. În iunie 2013, la mai mult de un an de la instaurarea Cabinetului Ponta, instituția are 1.261 de salariați. Ministerul s-a îmbogățit cu un ministru delegat și cu personalul aferent cabinetului acestuia. Și alți demnitari și-au întărit Cabinetul. Secretarul de stat Gheorghe Gherghina, de pildă, a renunțat la un consilier personal și a numit doi secretari personali în loc.

În plus, echipa de trei secretari de stat din minister s-a mai îmbogățit cu unul, respectiv Dan Manolescu. Departamentele care au legătură cu programarea și sinteza bugetară, adică cele controlate de Gherghina și ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, și-au sporit numărul de angajați de la 106 la 126.

În ultimele săptămâni, unii directori de departamente din Finanțe au primit sarcina să aleagă pe cine dau afară, în condițiile în care în acele departamente nu s-au făcut angajări suplimentare de mai bine de trei ani. Altele, dimpotrivă, rămân intacte, deși au făcut angajări noi în ultimul an. Fără evaluare, fără explicații coerente, fără o analiză prealabilă. Același lucru este valabil și în ANAF.

Multe drumuri, mare nevoie de șoferi

19 șoferi pentru confortul a doi miniștri, 4 secretari de stat, 20 de consilieri personali, 6 directori de cabinet cu 5 asistenți și un secretar general cu adjunctul său. E mult, e puțin? Din cei enumerați mai sus, doar 6 au rang de demnitari, iar doi sunt înalți funcționari publici. Prespunând că toți aceștia au nevoie, fiecare, de câte un șofer în același timp – lucru greu de crezut – mai rămân 11 șoferi la dispoziția consilierilor personali și a altor urgențe sau necesități instituționale.

Cel mai mic salariu câștigat de un șofer în luna iunie a fost de 1.539 de lei, iar cel mai mare – de 2.985 de lei. Ca o comparație, Ministerul Economiei – instituție cu trei miniștri, 7 secretari de stat, 37 de consilieri personali, 5 directori de cabinet – are 8 șoferi, din care unul este detașat la Ministerul Transporturilor. Salariul unui șofer de la Ministerul Economiei nu depășește 1.402 lei.

Alte posturi cu care Finanțele se pot mândri – deși nu au nici mediul de afaceri, nici energia, prin urmare e greu de crezut că instituția găzduiește mai multe întâlniri sau evenimente decât Ministerul Economiei – sunt două posturi de bufetieri, bugetate pe departamentul de Comunicare, Relații Publice și Transparența Activității. Un bufetier câștiga la Finanțe, în luna iunie a acestui an, peste 1.700 de lei.

Pe grila de salarii a MFP figurează și doi medici, din care unul specialist, iar altul primar. Primul a câștigat 3.033 de lei, iar celălalt – 3.429 de lei în luna iunie a acestui an. Ca o comparație, arestul Poliției Capitalei, care are sute de deținuți, beneficiază de un singur medic. Ministerul Economiei, de pildă, nu are medic.

Cheltuielile de personal au crescut constant și masiv de la instaurarea Guvernului Ponta. În primele cinci luni ale acestui an, de pildă, acestea au fost cu aproape 20% mai mari față de perioada similară din 2012.

Unul dintre motive este revenirea salariilor la nivelul dinaintea reducerii de 25% operate de Guvernul Boc. Al doilea motiv, după cum arată și schema de personal de la Finanțe, este cu siguranță și suplimentarea numărului de angajați.

Cosmina Croitoru

Foto finantistii.ro