3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:44
No menu items!

Saga „antibiotice fără rețetă”: Colegiul Farmaciștilor, atac la Rafila

spot_img

Colegiul Farmaciștilor din București a avut o poziție dură față de Ordinul de Ministru semnat de Alexandru Rafila pe 23 ianuarie, prin care românii pot cumpăra antibiotice din farmacii fără rețetă „în doze de urgență”. 

Ordinul semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a stârnit un val de reacții din partea farmaciștilor, care consideră că noile reguli mai degrabă vor bulversa atât pacienții, cât și angajații din farmacii. 

Simona Negreș, președintele Colegiului Farmaciștilor din București, critică ordinul care prevede că românii pot cumpără antibiotice fără rețetă direct din farmacii, spunând că actul normativ a fost elaborat „pe repede înainte”. 

Avântul Ordinului MS nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, a reuşit doar să bulverseze şi mai mult pacienţii alături de cei care tratează o infecţie”, transmite Negreș într-un comunicat. 

Mai mult, ordinul nu recunoaște rolul farmaciștilor în procesul de evaluare a necesității administrării de antibiotice, ceea ce poate cauza situații de risc. 

Din nefericire, nu ne aflăm în situaţia unui proces de reglementare documentat şi dospit, dimpotrivă, Ordinul MS nr. 63/2024 face parte din seria materialelor emise «pe repede înainte» după o consultare frugală, cel mult, în cadrul căreia profesioniştii din domeniul sănătăţii au avut un cuvânt exclusiv formal, limitat la 3 minute, procedurile de consultare fiind efectuate între Sărbătorile Crăciunului şi Anul Nou, mai exact în data de 28 decembrie”, continuă președintele Colegiului Farmaciștilor din București. 

Actualul ordin a fost emis la doar patru zile după un alt ordin privind eliberarea de antibiotice fără rețetă din farmacii, care a fost retras din cauza reacțiilor puternice din partea farmaciștilor. 

Elena Cristea