-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:50
No menu items!

S-au raportat mai multe îmbolnăviri COVID-19 în ziua în care amenzile uriașe au fost desființate de CCR

spot_img

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, 392 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, față de 270 în ziua precedentă. A scăzut, în schimb, numărul de pacienți critici internați la terapie intensivă, 234, față de 244, cu o zi în urmă. Au fost reaportate și opt decese ale unor pacienți cu vârste cuprinse între 58 și 85 de ani, toți cu probleme anterioare severe de sănătate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.142 de  persoane. Alte 20.841 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.  Și numărul de teste efectuate și prelucrate, la nivel național, au ajuns la cifra de 226.613.

În ziua în care CCR a decis că prevederile privind amenzile stabilite prin ordonanțele militare sunt „caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, și nu respectă principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale”… polițiștii și jandarmii au sancționat 3.055 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 5.110.730 de lei.

Bilanțul oficial poate fi citit aici.