-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:32
No menu items!

S-a rupt lanțul de iubire: EBA își întețește atacurile la Macovei

spot_img

eba macovei

Elena Băsescu și-a întețit atacurile la adresa fostei colege de partid, europarlamentarul Monica Macovei, acuzând-o recent, pe o rețea de socializare, că-și face ”campanie prin comparații aberante” cu ajutorul unor jurnaliști. În aceeași zi, fiica cea mică a președintelui a preluat un status de-al altui fost coleg de partid – care este acum pe lista Partidului Mișcarea Populară (PMP) la europarlamentare – Cristian Preda. Și acesta îi reproșa public Monicăi Macovei că atacă, prin asistenții săi, lista PMP.

”Monica Macovei le-a cerut asistenților săi parlamentari, Mihai Politeanu și Marilena Stancu, să atace lista Mișcării Popualre, deși aceasta nu a fost încă finalizată. Ce să te mire mai mult? Frica de a intra în dialog direct? Sau ignorarea statutului unui asistent parlamentar? Decizia de a ataca un partid care face parte din aceeași familie politică? Sau mobilizarea unor resurse împotriva celor care te-au susținut ani de zile și care nu te mai urmează pe drumul greșit pe care ai apucat-o? De ce minte Macovei în privința lui Băsescu? Oare așa speră să culeagă simpatiile pedeliștilor, care anul trecut îi dădeau 3% din voturi în Convenție, în vreme ce ea credea că va avea 30%? Asta e condiția pusă de Blaga la negocierea candidaturii pentru PE? Să mintă în privința lui Băsescu? Oprește-te, Monica! Îți faci singură rău…”, scria Preda, pe 18 martie, pe o rețea de socializare. Acest text a fost preluat și distribuit și de Elena Băsescu.

Fiica cea mică a președintelui a postat, în aceeași zi, un text în care spunea că ea, ”spre deosebire de Monica Macovei”, a primit în 2009 încrederea a peste 200.000 de români și că ”nu s-a ascuns pe listă”. ”Singura mea candidatură electorală a fost un succes, în timp ce doamna europarlamentar, deşi dintr-o generaţie cu peste 20 de ani mai în vârstă ca mine, nu a avut acest curaj”, a mai scris Elena Băsescu.

Ea a amintit și faptul că a fost mai activă în PE decât Macovei și că aceasta din urmă ”a ajuns şefa Delegaţiei pentru cooperarea dintre UE şi Republica Moldova nu datorită talentelor sale remarcabile pe zona de politică externă sau a cunoaşterii situaţiei din Basarabia, ci datorită sprijinului primit de la Preşedintele României”.

Macovei nu a avut, până acum, o reacție publică la atacurile Elenei Băsescu. Theodor Baconschi, Teodor Paleologu, Ruxandra Dragomir, Adrian Rădulescu, Daniel Funeriu s-au înscris în competiţia internă a PMP pentru a se afla pe liste la alegerile europarlamentare, a declarat, joi, liderul PMP Eugen Tomac, arătând că s-ar bucura ca pe listă să fie şi Elena Băsescu.

În privința Monicăi Macovei, aceasta este pe lista PDL la europarlamentare, fiind considerată ”activul cel mai de preț” al democrat liberalilor la alegerile din 25 mai, chiar dacă nu e prima pe listă. Macovei l-a contrazis pe 16 mai pe Traian Băsescu în ceea ce priveşte declaraţia făcută de preşedinte, potrivit căreia el i l-ar fi propus pe Daniel Morar pentru şefia DNA în 2005.

„Cum am mai spus de multe ori şi cum a povestit şi Daniel Morar în cărţile de interviuri, în care a fost întrebat cum a ajuns procuror şef la DNA: pe Daniel Morar nu mi l-a recomandat preşedintele. A fost o procedură de selecţie şi a fost o procedură corectă. Ca atare, a intrat în această procedură, repet, nerecomandat de preşedinte”, a spus Monica Macovei.

„Dacă preşedintele vrea să inducă în opinia publică ideea că au fost, nu ştiu, proceduri fantomatice sau că l-a scos din joben pe Morar şi că n-a crezut în acele proceduri, este treaba lui. Eu spun că au fost proceduri corecte şi reale şi care s-au respectat”, a subliniat Macovei.

În aceeași zi, Cristian Preda a criticat-o pe fosta sa colegă de partid, spunând că aceasta a uitat că îi datorează cariera politică șefului statului. Preda a acuzat-o pe Macovei că a încheiat cu Vasile Blaga un blat pentru un loc pe listele PDL pentru Parlamentul European.

foto: cotidianul.ro

C.C.