-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:07
No menu items!

S-a promulgat legea privind organizarea loteriei. Cum vor fi aleși câștigătorii bonurilor fiscale

spot_img

La extragerile următoare vor fi desemnaţi cel mult 100 de câştigători, pentru a stimula participanţii cu premii mai consistente

bonuri

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea pentru aprobarea ordonanţei Guvernului privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Unitatea teritorială a Fiscului unde se depune bonul fiscal câştigător în original va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul şi conţine un număr unic de înregistrere atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional.

Pentru asigurarea transparenţei, se va publica o listă cu bonurile prin care au fost revendicate premiile, pe site-ul Ministerului Finanţei Publice şi pe cel al ANAF.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.

Deputaţii au votat în la sfârşitul lunii mai amendamentele la ordonanţa Guvernului după ce ministrul Finanţelor, eugen Teodorovici, a propus această soluţie pentru ca sumele câştigate de participanţii la loterie să fie mai consistente.

Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizată a doua zi de Paşte, au fost depuse 18.215 de cereri de revendicare a premiului, câştigul fiind de 54,9 lei.

Permiul total, de un milion de lei, va fi împărţit egal la numărul câştigătorilor validaţi de către inspectorii fiscali. Lista câştigătorilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanţelor, iar plata premiilor se va efecua în maxim 60 de zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, respectiv până la 13 iulie.

Următoarea extragere de bonuri fiscale prevăzută în Ordonanţă este programată pentru luna iulie, însă reprezentanţii Finanţelor ar fi vrut să organizeze o extragere ocazională şi în iunie, pentru bonurile din aprilie şi mai.