-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:50
No menu items!

S-a dat legea. Mese de până la 15 turiști, în curtea caselor de la țară. Care sunt condițiile

spot_img

Legea care prevede deschiderea de către orice cetățean care locuiește la țară, a unui punct gastronomic local, a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, românii care locuiesc în zonele rurale vor putea să gătească și să servească produse alimentare specifice zonei, făcute cu ingrediente din producția proprie sau a unor producători locali. 

Legea se aplică din 22 decembrie și reglementează “înființarea și funcționarea punctelor gastronomice locale”, care reprezintă o unitate de valorificare a producției locale dintr-o localitate rurală, unde se prepară și se servesc produse alimentare, făcute folosind rețete specifice zonei, direct către consumatorul final. La un punct gastronomic pot mânca cel mult 15 persoane simultan.

Produsele alimentare trebuie făcute din materii prime disponibile pe plan local, provenite, în principal, din producția exploatației proprii, de la producători din zonă, pescari, vânători, culegători și colectori de diverse produse forestiere nelemnoase (fructe de pădure, ciuperci etc.).

Puncte gastronomice locale vor putea fi deschise în locuințe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, fonduri de vânătoare, mănăstiri și altele, precum și în orice altă construcție din zona rurală în care se desfășoară activități conexe producției agricole, pescuitului, vânătorii ori culegerii de produse forestiere nelemnoase.

Vor putea înființa puncte gastronomice locale atât persoanele fizice, cât și cele juridice, atâta timp cât se înregistrează la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din județul unde activează, potrivit avocatnet.ro.

E. Stan