- Alexandra Lăncrănjan
Săptămâna ce tocmai s-a încheiat a fost un roman poliţist pentru Curtea de la Strasbourg, majoritatea celor 11 hotărâri pronunţate fiind într-un fel sau altul legate de domeniul dreptului penal. Pentru că se apropie sărbătorile vom analiza pe scurt cum ne spune CEDO să anchetăm morţile suspecte, cât de mult te poţi opune controlului poliţiei şi cât de rău este să fii trimis înapoi acasă, în Iran.
Poate cea mai importantă cauză de săptămâna trecută a fost Jaloud contra Olandei, hotărârea fiind pronunţată de Marea Cameră, într-un lung şir de soluţii în ceea ce priveşte răspunderea statelor membre pentru activităţile lor în zonele de conflict.
Cauza analizează ancheta derulată de autorităţile olandeze în vederea elucidării circumstanţelor în care un civil irakian şi-a pierdut viaţa în 2004, în Irak, într-o altercaţie în care au fost implicate forţele militare olandeze.
Incidentul soldat cu moartea civilului irakian a avut loc după invazia aliaţilor din 2003, într-o zonă care era sub controlul unui militar britanic, dar în care acţionau şi militari olandezi. Pe 24 aprilie 2004 o patrulă formată din 6 militari olandezi a ajuns la punctul de control aflat pe ruta de aprovizionare a oraşului Ar Rumaytah. Intervenţia forţelor coaliţieia fost solicitată de personalul irakian din punctul de control după ce la ora 02:12, în acea noapte, avusese loc un schimb de focuri cu ocupanţii unui autoturism care s-a apropiat de punctul de control şi a deschis focul asupra personalului de pază
După 15 minute de la sosirea patrulei olandeze un autoturism Mercedes de culoare neagră s-a apropiat în viteză de punctul de control. Autoturismul a lovit un obiect care se afla în mijlocul drumului dar nu s-a oprit. În acel moment patrula olandeză a deschis focul şi lt. A. a tras 28 de focuri cu puşca Diemaco iar personalul irakian mai multe focuri cu puşti Kalashnikov. Soferul Mercedesului a oprit maşina iar pe scaunul pasagerului din dreapta a fost identificat Azhar Sabah Jaloud, un civil irakian, ce fusese împuşcat de mai multe ori în timpul incidentului, inclusiv în zona pieptului. Ofiţerii olandezi l-au scos din maşină şi au încercat să îi ofere primul ajutor dar Azhar Sabah Jaloud a fost declarat mort la scurt timp după incident
În dimineaţa următoare a fost deschisă o anchetă militară, armele utilizate precum şi maşina au fost confiscate, au fost luate declaraţii de la toţi participanţii şi au fost efectuate radiografii şi o autopsie a cadavrului. Cercetarea maşinii a stabilit că s-a tras din ambele părţi ale drumului, iar în urma autopsiei au fost extrase bucăţi de metal din cadavru şi au fost trimise spre examinare poliţiei din Bagdad. Ca urmare a examinării balistice nu s-a putut stabili din ce armă au provenit gloanţele
În 2007 rudele victimei au solicitat autorităţilor olandeze să le comunice dacă ofiţerii sunt cercetaţi pentru incident. Procurorul olandez i-a informat că ancheta a determinat că lt. A a fost în legitimă apărare şi a reacţionat din eroare la focurile de armă trase din partea opusă a drumului, de către autorităţile irakiene. Procurorul a stabilitdeterminat că niciunul dintre militarii olandezi nu este suspect şi că Azhar Sabah a fost ucis de focurile trase de irakieni. Rudele victimei s-au adresat instanţei pentru a anula decizia procurorului, dar în 2008 instanţa miliatară a decis că acţiunile lt. A nu au caracter penal şi că acesta a acţionat conform normelor militare.
Analizând cauza, Curtea a stabilit că a existat o încălcare a art. 2 dreptul la viaţă sub aspect procedural datorită lipsei unei anchete efective. Curtea a stabilit că plângerea privitoare la moartea tânărului era de competenţa autorităţilor olandeze deoarece acestea aveau controlul absolut asupra forţelor armate din Irak şi că ancheta desfăşurată a avut multe deficienţe care au generat încălcarea articolului 2 din Convenţie.
Hotărârea este însă importantă raportat la două aspecte: în primul rând avem o interpretare interesantă asupra independenţei sistemului militar de justiţie. Curtea a stabilit că nu se pune nicio problemă de independenţă în derularea anchetei de către unitatea militară aflată la locul faptei, că decizia procurorului bazată pe probele administrate de o unitate de cercetare militară nu constituie în sine o problemă privind modalitatea de anchetare a infracţiunilor şi că simplul fapt că unitatea militară de anchetă avea aceeaşi locaţie cu unitatea implicată în incident nu determină o situaţie vădită de lipsă de independenţă şi imparţialitate. În ceea ce priveşte Secţia Militară a Curţii de Apel, care a menţinut decizia de neurmărire dată de procuror, Curtea a statuat că nu există o problemă de independenţă datorată faptului că judecătorul este cadru militar activ deoarece în exercitarea funcţiei judiciare acesta nu se supune ierarhiei militare şi are independenţă funcţională ca orice alt judecător civil.
În al doilea rând Curtea analizează dacă standardul privind efectuarea anchetei este automat mai scăzut în cazul „zonelor fierbinţi” şi determină că…nu. Curtea a recunoscut că circumstanţele cauzei sunt speciale, având în vedere că militarii olandezi şi anchetatorii, fiind într-o zonă de conflict, pe teritoriu străin trebuie să lucreze în condiţii ostile dar că problemele existente în anchetă, care au afectat grav rezultatul acesteia nu pot fi considerate inevitabile nici măcar în circumstanţe extraordinare.
În ceea ce priveşte ancheta Curtea a constatat că documente importante, precum rapoartele ofiţerilor irakieni sau lista cu personalul de la punctul de control nu au fost puse la dispoziţia anchetatorilor olandezi, că presupusul fătuitor a fost audiat după mai bine de 6 luni de la incident, timp în care nu au existat măsuri care să împiedice contactarea celorlalţiparticipanţi la incident, că autopsia a fost deficitară, raportul fiind scurt şi fără detalii sau fotografii iar fragmentele de metal extrase din corpul victimei au fost pierdute în circumstanţe neelucidate motiv pentru care a stabilit că dreptul la viaţă a fost încălcat în ceea ce priveşte latura sa procedurală.
Analizând cauza ai un sentiment de satisfacţie că până şi la olandezi se întâmplă să fie pierdute probe, să îşi aducă cu greu aminte pe cine mai trebuie să audieze şi să nu funcţioneze comisiile rogatorii…diferenţele mici, de zone cu conflict armat şi irakieni supăraţi parcă nici nu mai contează, la final Curtea îi condamnă şi pe ei şi pe noi pentru aceleaşi deficienţe…