-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:33
No menu items!

Rușii și ucrainenii au luat cu asalt Republica Moldova. Chișinăul nu mai face față

spot_img

Autorităţile din Republica Moldova au anunțat, luni, că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri a cererilor de acordare a cetăţeniei depuse de persoane din Rusia.

Chișinăul a precizat că această creștere se înregistrează de când a început războiul din Ucraina, informează Reuters, citată de News.ro.

„Situaţia geopolitică din regiune, creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a generat o creştere a numărului de persoane care doresc să obţină cetăţenia moldovenească”, a declarat agenţia guvernamentală care se ocupă de cetăţenie şi paşapoarte.

„Având în vedere creşterea numărului de cereri de acordare a cetăţeniei moldoveneşti, Agenţia cere Guvernului să extindă termenul de examinare a cererilor la şase luni”, în loc de termenul actual de 20 de zile, a anunţat Agenţia de Servicii Publice.

Instituţia a precizat că 70 la sută dintre solicitanţi sunt cetăţeni ruşi şi 20 la sută ucraineni, fără a oferi cifre specifice privind numărul celor care doresc să obţină cetăţenia Republicii Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.

D.Constantin