4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 17:31
No menu items!

Rușii ar putea încerca să ocupe Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Zelenski: „Nu va fi doar o ocupație, va fi începutul unui război la scară largă”

spot_img

Rusia ar putea încerca să ocupe orașul industrial Harkiv dacă va întreprinde acțiuni militare în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Washington Post, că aceasta ”nu va fi doar o ocupație, va fi începutul unui război la scară largă”, relatează Reuters.

Rusia are zeci de mii de militari lângă granița cu Ucraina. Harkiv, în estul Ucrainei, este al doilea oraș ca mărime al fostei republici sovietice și se află la 42 km de graniță.

„Voi spune în mod realist, dacă Rusia decide să-și intensifice escaladarea, desigur că va face acest lucru pe acele teritorii în care din punct de vedere istoric există oameni care au avut legături de familie cu Rusia”, a spus Zelenski.

„Harkivul, care se află sub controlul guvernului ucrainean, ar putea fi ocupat. Rusia are nevoie de un pretext: vor spune că protejează populația vorbitoare de limbă rusă”.

El a spus că crede că acest scenariu este „fezabil” după anexarea Crimeei de Ucraina de către Rusia în 2014.

„Nu va fi doar o ocupație; va fi începutul unui război la scară largă”, a spus el.

Rusia, care are zeci de mii de militari în apropierea graniței, a negat că intenționează să atace Ucraina.

Harkiv sau Harkov are o populație de aproximativ 1,4 milioane de locuitori. A fost capitala Ucrainei din 1919 până în 1933, când făcea parte din Uniunea Sovietică, și găzduiește fabrici de tancuri și tractoare, precum și producători de electronice.

„Vreau să îi asigur pe toți locuitorii Harkivului că orașul este gata să respingă cu fermitate un potențial invadator, avem toate forțele pentru a-l apăra”, a declarat primarul orașului, Ihor Terekhov, pe Facebook.

Diplomații americani și ruși nu au făcut niciun progres major în discuțiile privind Ucraina vineri, la Geneva, în urma cărora secretarul de stat al SUA Antony Blinken a avertizat cu privire la un răspuns „rapid și sever” în cazul în care Rusia invadează Ucraina.
 
La rândul său, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Moscova încă așteaptă un răspuns scris la cererile sale priving garanțiile de securitate, printre care și retragerea trupelor și a echipamentelor NATO din România și Bulgaria.