2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:05
No menu items!

Rusia vrea să organizeze un „pod umanitar” spre estul Ucrainei: „Nu vrem un singur convoi umanitar, ci un al doilea, un al treilea, un al zecelea”

spot_img

Ucraina se teme că un convoi ar putea aproviziona rebelii proruşi sau că ar putea fi pretextul unei invazii ruse, dacă ar fi vizat de atacuri

Rusia convoi umanitar

Rusia vrea să organizeze un „pod umanitar” pentru a efectua numeroase transporturi de ajutoare în zonele din estul Ucrainei, afectate de conflictul dintre trupele ucrainene şi separatiştii proruşi, a declarat un oficial din Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.

Autorităţile ruse, organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi „intenţionează să organizeze nu un singur convoi umanitar, pe care deja l-am trimis, ci un al doilea, un al treilea, un al zecelea”, a declarat Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării, citat de RIA Novosti.

„La modul general, am vrea un pod umanitar normal” între Rusia şi oraşele controlate de rebeli, Lugansk şi Doneţk, unde numeroşi civili sunt blocaţi de lupte, a adăugat oficialul.

Moscova a trimis un convoi de peste 200 de camioane, care transportau oficial peste 1.800 de tone de ajutoare spre Lugansk şi care a trecut frontiera la sfârşitul săptămânii trecute, dar fără aprobarea Kievului sau verificări din partea Crucii Roşii.

Kievul a evocat o „invazie”, în timp ce capitalele occidentale au acuzat Moscova că încalcă integritatea teritorială a Ucrainei.

Rusia şi Ucraina discută în prezent trimiterea unui al doilea convoi cu ajutoare.

Ucraina se teme că un convoi ar putea aproviziona rebelii proruşi sau că ar putea fi pretextul unei invazii ruse, dacă ar fi vizat de atacuri.

NATO a acuzat Rusia că a trimis cel puţin 1.000 de soldaţi şi echipament greu pentru a lupta alături de rebeli în estul Ucrainei şi a mobilizat 20.000 de militari în apropierea frontierei.

D.M.