-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:03
No menu items!

Rusia va colecta ADN-ul tuturor persoanelor suspectate de infracțiuni

spot_img

Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat o lege care extinde lista celor care fac obiectul înregistrării genomice obligatorii (colectarea de mostre ADN) inclusiv pentru persoanele suspectate de infracțiuni, anunță TASS.

Documentul a fost publicat luni pe portalul de informații publice al guvernului rus.

Până acum, înregistrarea genomică era obligatorie în Rusia doar în cazul persoanelor condamnate la închisoare pentru infracțiuni grave sau deosebit de grave, pentru infracțiuni contra integrității sexuale și a libertății sexuale a individului, precum și pentru persoanele neidentificate al căror material biologic a fost ridicat în cursul acțiunilor de anchetă.

Noile norme stabilesc însă că colectarea și înregistrarea obligatorie a ADN-ului se aplică tuturor celor condamnați la o pedeapsă privativă de libertate, precum și celor suspectați și acuzați de săvârșirea infracțiunilor și persoanelor supuse arestării administrative.

Potrivit documentului, condamnații și suspecții pot cere distrugerea informațiilor lor genomice dacă au dreptul la reabilitare.

Același lucru poate fi solicitat și de persoanele aflate în arest administrativ, în cazul anulării hotărârii judecătorești asupra infracțiunii săvârșite de acestea.

Legea intră în vigoare după 90 de zile de la data publicării sale oficiale.

                                                                                                                    Adina Silav