1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:50
No menu items!

Rusia răspunde sancțiunilor Occidentului. Interzice la export ingredientul cheie pentru fabricarea cipurilor

spot_img

Rusia a restricţionat exporturile de gaze nobile, cum ar fi neonul, un ingredient cheie pentru fabricarea cipurilor, până la sfârşitul anului 2022, pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă, a anunţat Ministerul rus al Comerţului, potrivit Reuters.

Exporturile de gaze nobile, pe care Rusia obişnuia să le furnizeze Japoniei şi altor ţări, vor fi permise doar cu permisiunea specială a statului până pe 31 decembrie, potrivit guvernului rus.

Măsura va oferi o oportunitate de ”a rearanja acele legături care acum au fost rupte şi de a construi altele noi”, a arătat ministrul adjunct al Comerţului, Vasili Şpak.

Rusia furnizează 30% din livrările globale cu gaze nobile, potrivit estimărilor ministerului.

Taiwanul, cel mai mare producător mondial de cipuri, a impus restricţii la exporturile acestor produse către Rusia, după ce Moscova a trimis mii de militari în Ucraina pe 24 februarie.

”Plănuim să ne creştem capacitatea de producţie (de gaze nobile) în viitorul apropiat. Credem că vom avea ocazia să fim auziţi în acest lanţ global, iar acest lucru ne va oferi un oarecare avantaj competitiv, dacă este necesar să construim beneficii reciproce, negocieri cu colegii noştri”, a spus Şpak.

Ucraina a fost unul dintre cei mai mari furnizori de gaze nobile din lume până când a suspendat producţia la fabricile sale din oraşele Mariupol şi Odesa, în martie.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: Wikipedia