-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:03
No menu items!

Rusia intră cu armata în Siria

spot_img

Rusia a trimis în ultimele zile două nave de desant pentru tancuri și mai multe avioane către Siria, unde a desfășurat și o mică unitate de infanterie marină, informează Reuters citând doi oficiali americani care au declarat sub protecția anonimatului.

Deși nu este clar ce planuri are Moscova cu această mișcare militară, primele informații relevă pregătirea unei baze aeriene lângă orașul-port Latakia, unul dintre fiefurile trupelor președintelui Bashar al-Assad.

Mai mulți responsabili americani au sugerat recent că Rusia își sporește prezența militară în Siria, însă Guvernul de la Damasc a dezmințit aceste informații, susținând, la fel ca administrația de la Moscova, că Rusia este implicată în Siria numai cu experți militari, unii participând la activitățile de instrucție pentru folosirea echipamentelor militare rusești.

Cu toate acestea, angajarea Rusiei în operațiuni limitate de luptă în Siria este confirmată și de trei surse libaneze care cunosc foarte bine evoluțiile politico-militare siriene. Potrivit acestor surse, prezența militară rusă pe teritoriul sirian nu este deocamdată substanțială, dar trupe rusești desfășoară deja acolo acțiuni militare de mică anvergură, astfel că nu se mai poate vorbi doar despre experți militari.

În timp ce la Washington apar tot mai multe semne de întrebare asupra planurilor pe care Rusia le are cu aliatul său sirian, la Londra ministrul britanic al apărării, Philip Hammond, a estimat în fața Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlament că singura posibilitate de soluționare a conflictului din Siria este ca Rusia și Iranul să se folosească de influența lor pe lângă regimul de la Damasc.

Hammond a precizat că guvernul de la Londra ar fi totuși dispus ca președintele al-Assad să rămână în funcție într-o perioadă de tranziție, dacă acest lucru ar ajuta la încetarea conflictului. Până în prezent, Marea Britanie a susținut constant ideea plecării lui al-Assad de la putere.

Și Berlinul a exprimat miercuri o poziție cu privire la evoluțiile din Siria, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, cerând Rusiei, Franței și Marii Britanii să nu-și intensifice implicarea militară în Siria, după ce Moscova a confirmat că are experți militari în această țară, iar Parisul a anunțat că ia în calcul posibilitatea de a se alătura raidurilor aeriene ale coaliției antijihadiste conduse de SUA.

În opinia șefului diplomației germane, recentul acord privind dosarul nuclear iranian și noile inițiative ale ONU creează premisele unei soluționări a conflictului sirian, astfel că o escaladare militară ar trebui evitată.

Emanuel Stan