1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:32
No menu items!

Rusia îşi „retrage progresiv” trupele concentrate la granița cu Ucraina

spot_img

 crimeea rusia

Rusia îşi „retrage progesiv” trupele mobilizate la frontiera cu Ucraina, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, care se temea de o invazie a ţării după pierderea Crimeei.

Unii experți de la Kiev întrevăd în aceasta un efect al convorbirilor dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov și secretarul de stat american John Kerry, care au început duminică noaptea la Paris și s-au prelungit până după miezul nopții, în problema crizei din Ucraina, potrivit agenției de presă ucraineană Unian.

„Forţele ruse se retrag progresiv de la frontieră”, a declarat purtătorul de cuvânt Oleksei Dmitraşkivski. „Probabil are legătură cu nevoia de a asigura o înlocuire. Cealaltă ipoteză este că ar avea legătură cu negocierile dintre Rusia şi Statele Unite” de duminică seara de la Paris.

Luni dimineața, 31 martie 2014, numărul militarilor ruși în comparație cu datele de la sfârșitul săptămânii trecute, s-au redus de cel puțin patru ori și continuă să scadă, scrie, la rândul său, publicația ucraineană Glavred.

 C.A.