1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:24
No menu items!

Rusia condamnă decizia SUA de a livra Ucrainei elicoptere ruseşti destinate iniţial fostei armate afgane

spot_img

Rusia a condamnat, joi, decizia SUA de a preda Ucrainei mai multe elicoptere ruseşti care aveau iniţial ca destinaţie Afganistanul, în conformitate cu un contract semnat cu Pentagonul în 2011, transmite EFE.

„Decizia SUA de a livra Ucrainei respectivele elicoptere afgane încalcă în mod grosolan dreptul internaţional şi contractele ruso-americane”, a precizat într-un comunicat Serviciul Federal de Cooperare Tehnico-Militară al Rusiei (FSVTS).

Instituţia rusă a protestat faţă de „orice fel de livrare ilegală către Ucraina sau către alte ţări a unor arme şi echipament militar de producţie rusă (sovietică), între care elicoptere furnizate de (agenţia pentru exporturi militare a Rusiei) Rosoboronexport în cadrul unui contract important semnat cu Pentagonul în 2011”, informează Agerpres.

Potrivit FSVTS, contractul şi certificatele utilizatorului final, din care instituţia a publicat unul drept dovadă, prevăd că scopul final este ca acest echipament să fie livrat Forţelor Armate ale Afganistanului şi acesta nu poate fi reexportat sau transferat altei ţări fără aprobarea Rusiei.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe 13 aprilie acordarea, de către SUA, a unui ajutor militar destinat Ucrainei în valoare de 800 de milioane de dolari, care includea şi elicoptere ruseşti de transport Mi-17.

„Incapacitatea de a supraveghea modul în care sunt folosite în viitor armele furnizate de americani Ucrainei, (incapacitate) recunoscută de autorităţile de la Pentagon, nu face decât să agraveze ameninţarea teroristă, deja periculoasă, la nivel mondial”, a continuat FSVTS.

La jumătatea lunii aprilie, Rusia a trimis o notă de protest şi Republicii Cehe, în care a condamnat trimiterea de tancuri de fabricaţie sovietică unor ţări terţe fără permisiunea Moscovei, după ce autorităţile de la Praga au trimis în Ucraina zeci de tancuri T-72 şi blindate de luptă BPV.

                                                                                                                  Adina Silav