-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:03
No menu items!

Rusia avertizează SUA în privinţa unui atac asupra depozitelor chimice siriene

spot_img
foto: diez.md

Rusia a avertizat, vineri, SUA în privinţa riscului pe care l-ar implica atacurile asupra depozitelor de materiale chimice în Siria, printr-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

„Luăm în considerare cu o îngrijorare deosebită faptul că printre ţintele stabilite pentru atacuri figurează zone de infrastructură militară care asigură securitatea arsenalului chimic sirian”, se arată în comunicatul Ministerului rus de Externe.

„Avertizăm autorităţile americane şi aliaţii lor împotriva oricărui atac asupra depozitelor (de arme) chimice şi a zonelor învecinate”, a adăugat diplomaţia rusă, apreciind că acest lucru ar constitui o „turnură periculoasă” în criza siriană. „Va fi o ameninţare de emisii de substanţe foarte toxice, cu consecinţe pentru populaţia civilă şi mediu. (…)Nu se poate exclude că în afară de acest lucru, astfel de acte inconştiente vor oferi acces la arme chimice rebelilor şi teroriştilor”, mai arată oficialii diplomației ruse. Aceștia subliniază că un astfel de atac ar putea antrena „propagarea armei chimice nu doar în Siria, ci şi în afara ţării”.

E.T.