4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:21
No menu items!

Rusia ar fi bruiat semnalul GPS al avionului în care se afla ministrul britanic al Apărării

spot_img

Rusia a bruiat, din Kaliningrad, sistemul GPS al aeronavei în care se afla ministrul britanic al Apărării, care se întorcea de la exercițiul NATO din Polonia. Avionul a pierdut semnalul GPS timp de mai mult de jumătate de oră.

Rusia este bănuită că a bruiat semnalul satelit al avionului cu care ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, a revenit din Polonia în Marea Britanie, potrivit unei surse guvernamentale şi unor jurnalişti care se aflau joi la bordul acestei aeronave oficiale, relatează Reuters.

Potrivit Sky News, telefoanele mobile nu se puteau conecta la internet, iar aeronava, un avion cu reacție Dassault 900LX Falcon, a trebuit să folosească metode alternative de localizare.

https://twitter.com/SkyNews/status/1768359844740767928Conform surselor guvernamentale citate de Reuters, semnalul GPS a fost perturbat aproximativ 30 de minute cât timp avionul a zburat în apropierea enclavei ruse Kaliningrad. Telefoanele mobile au pierdut conexiunile de internet şi echipajul a fost nevoit să folosească metode alternative pentru a determina localizarea avionului.

Ministerul britanic al Apărării nu a comentat deocamdată acest incident. Dar de când a început războiul în Ucraina, navele şi aeronavele civile au semnalat frecvent perturbări ale semnalului GPS în zonele din nordul Europei în apropierea frontierelor ruse.

Ministrul Grant Shapps a efectuat săptămâna trecută o vizită la Kiev, unde a anunţat că Regatul Unit va furniza armatei ucrainene un nou pachet de ajutor militar ce cuprinde peste 10.000 de drone de atac şi de recunoaştere şi a insistat că Ucraina „trebuie să câştige războiul” cu Rusia, îndemnând aliaţii Kievului să-şi intensifice la rândul lor sprijinul pentru armata ucraineană.

Nu este clar dacă ministrul Shapps a fost cel vizat, dar calea de zbor a avionului a putut fi urmărită pe platformele online de flight tracking, potrivit experţilor citaţi de The Times.

O sursă din Apărare a declarat pentru The Times că deși Forţele Aeriene Regale sunt bine pregătite pentru a face față acestui lucru, este un risc inutil pentru aeronavele civile și ar putea pune în pericol viața oamenilor.

„Nu există nicio scuză pentru asta și este extrem de iresponsabil din partea Rusiei”.