-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:12
No menu items!

Rusia, acuzată de SUA că a încălcat un tratat privind controlul armelor

spot_img

În prezent, Statele Unite doresc ca Rusia să se conformeze tratatului din 1987 şi ca aceasta să elimine toate armele interzise, într-un mod care să poată să fie verificat

 racheta croaziera

Washingtonul a acuzat Moscova că a încălcat un tratat privind controlul armelor încheiat din 1987, prin testarea unei rachete de croazieră, a declarat luni seara un oficial american, citat de AFP.

Acest oficial a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că Statele Unite au abordat „această problemă foarte serios” în repetate rânduri în discuţii cu Rusia, în prezent, dorind ca aceasta să se conformeze tratatului din 1987 şi să elimine toate armele interzise, într-un mod care să poată să fie verificat, a adăugat această sursă.

„Statele Unite s-au angajat faţă de viabilitatea Tratatului asupra Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Încurajăm Rusia să se conformeze din nou obligaţiilor pe care şi le-a asumat în acest cadru, să elimine şi să interzică orice armă interzisă, în mod verificabil”, a precizat oficialul american.

El a subliniat că Washingtonul este pregătit să înceapă „imediat” un dialog bilateral la cel mai înalt nivel, cu scopul de a se asigura că Moscova se va conforma obligaţiilor pe care le are.

Statele Unite se vor consulta cu aliaţii lor asupra acestei probleme, iar Congresul american a fost de asemenea informat, a completat oficialul.

Testul de rachetă a avut loc în urmă cu câteva luni. În ianuarie, Washingtonul şi-a exprimat deja îngrijorarea în legătură cu un test de rachetă efectuat de Rusia, care încalcă tratatul bilateral. Washingtonul a transmis la vremea respectivă Moscovei că există „posibilitatea (…) unei încălcări” a Tratatului INF, semnat pe 8 decembrie 1987 de către Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică.

Ziarul The York Times (NYT) a scris, citând surse oficiale americane, că Moscova a început să testeze o nouă rachetă încă din 2008.

Acest tratat, care a intrat în vigoare la 1 iunie 1988, între Statele Unite şi fosta URSS – după care a devenit un tratat multilateral în urma destrămării fostei Uniuni Sovietice -, „obligă cele două state parte să-şi distrugă, cel mai târziu la trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului, toate rachetele balistice şi de croazieră lansate de la sol şi care au o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 1.000 de kilometri şi pe cele a căror rază de acţiune este cuprinsă între 1.000 şi 5.500 de kilometri”, potrivit ONU.

C.A.