4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:18
No menu items!

Rusia a cerut ambasadei SUA la Moscova să înceteze să mai răspândească știri false cu privire la operațiunea sa militară din Ucraina

spot_img

Rusia a cerut ambasadei SUA la Moscova să înceteze să mai răspândească ceea ce Moscova consideră știri false cu privire la operațiunea sa militară din Ucraina și a amenințat că va expulza diplomați americani, relatează agenția de presă TASS, citată de Sky News.

Citând o sursă de rang înalt din Ministerul rus de Externe, TASS a declarat că o notă oficială a fost transmisă ambasadei SUA la Moscova, avertizând-o că diplomații americani implicați în ceea ce a numit „activități subversive” vor fi expulzați.

Relațiile dintre Washington și Moscova sunt în prezent aproape de – dacă nu chiar la minime istorice.

Iar luna trecută, noul ambasador al Statelor Unite în Rusia, Lynne Tracy, a fost huiduită de o mulțime de oameni care scandau în timp ce intra în Ministerul rus de Externe din Moscova pentru a-și prezenta acreditările diplomatice.

Statele Unite au răspuns la invazia Rusiei în Ucraina prin furnizarea de armament Kievului – care va include în curând și tancuri de luptă principale – și prin impunerea unei serii de noi sancțiuni economice împotriva Rusiei, toate acestea în colaborare cu aliații occidentali.

D.Constantin