-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:06
No menu items!

Rusia a acceptat restructurarea împrumutului de 2,5 miliarde de euro pentru Cipru

spot_img

Rusia a acceptat restructurarea împrumutului de 2,5 miliarde de euro pentru Cipru

Rusia a acceptat extinderea termenilor acordului de împrumut acordat Ciprului în 2011 în valoare de 2,5 miliarde de euro (3,3 miliarde de dolari), ca parte a participării sale la pachetul de asistenţă financiară acordat Nicosiei, a informat ministrul cipriot de Externe, Ioannis Kasoulides, citat Reuters.

“Ne aducem contribuţia la susţinerea insulei. La solicitarea Comisiei Europene am decis să restructurăm această datorie”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Bloomberg.

Papadopoulos a precizat că la mijlocul lunii trecute Guvernul rus şi-a exprimat disponibilitatea de a modifica termenii acordului de împrumut agreat între cele două ţări, însă a impus ca o condiţie prealabilă aprobarea Memorandumului de înţelegere convenit între Cipru şi troica FMI-BCE-UE.

Având în vedere că “memorandumul şi acordul de împrumut au fost aprobate de Parlamentul cipriot”,  au putut fi demarate renegocierile acordului de împrumut cu Rusia, a declarat Papadopoulos.

Extinderea scadenţei împrumutului va ajuta Ciprul, care se confruntă cu probleme financiare grave. Preşedintele Ciprului, Dimitris Cristofias, a negociat la sfârșitul anului 2011 un împrumut bilateral cu Rusia pentru a evita o criză economică. Moscova a acordat Ciprului un împrumut de 2,5 miliarde de euro pentru o perioadă de cinci ani, cu o dobândă anuală de 4,5%.

Termenii restructurării, ceruţi de Cipru, echivalează cu ştergerea a 10% din împrumut, conform ministrului rus de Finanţe, Anton Siluanov.

C.I.