-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:48
No menu items!

RUSIA 2018. FIFA a deschis o procedură disciplinară care vizează vedetele Elveției

spot_img

RUSIA 2018. FIFA a deschis, sâmbătă, o procedură disciplinară ce-i vizează pe jucătorii naţionalei elveţiene Granit Xhaka, născut în Elveţia, într-o familie din Kosovo, şi Xherdan Shaqiri, născut în Kosovo, pentru modul în care au sărbătorit, printr-un gest pro-albanez, la meciul câştigat în faţa Serbiei, scor 2-1, la Cupa Mondială, informează news.ro.

La partida de vineri, Xhaka şi Shaqiri s-au bucurat după ce au marcat imitând prin gesturi vulturul de pe drapelul albanez. „Marea Albanie” face referire la o doctrină naţionalistă, ce doreşte să regrupeze într-un singur stat toţi albanezii din Balcani. FIFA interzice mesajele politice pe stadioane. Presa sârbă a denunţat „provocarea ruşinoasă” după golurile lui Xhaka şi Shaqiri, care au sărbătorit printr-un gest pro-albanez la meciul câştigat de Elveţia în faţa Serbiei, scor 2-1, la Cupa Mondială.

„Ei au celebrat succesul cu semnul vulturului negru făcut de cei care cred în pretinsa idee a unei Mari Albanii”, a scris cotidianul Blic. În schimb, la Pristina, capitala Kosovo, presa a salutat „o prestaţie extraordinară” a celor doi jucători, vorbind despre „isteria” declanşată de gesturile lui Xhaka şi Shaqiri. Preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, i-a felicitat pe cei doi jucători: „Victoria este binemeritată. Mândru de voi! Kosovo vă iubeşte”!

Presa elveţiană, în ciuda euforiei victoriei, a criticat gestul celor doi jucători.

„Xherdan Shaqiri şi Granit Xhaka au un mare talent. Dar sensibilitatea lor politică şi conştiinţa socială lasă mult de dorit”, a scris Neue Zuercher Zeitung (NZZ).

Reprezentativa Elveţiei a învins, vineri, cu scorul de 2-1, selecţionata Serbiei, într-un meci din etapa a doua a Grupei E de la Cupa Mondială, în care ultimul gol al elveţienilor a fost înscris în minutul 90. La partida disputată la Kaliningrad, au marcat Mitrovic ‘5 pentru sârbi şi Xhaka ’52 şi Shaqiri ’90 pentru Elveţia.

Alex Militaru