Unele dintre cele mai frumoase și enigmatice locații incaşe străvechi ale lumii, ruinele Machu Picchu, structuri de piatră, poartă legende și mituri ce indică sacralitate.
Locaţia a fost descoperită de Hiram Bingham III, un tânăr profesor de istorie de la Universitatea Yale, care se afla într-o expediţie de cercetare în Peru, cu intenţia de a descoperi „ultimul refugiu al civilizaţiei Inca”.
Oraşul Machu Picchu pare să fi fost folosit ca ceremonial secret, fortăreaţa fiind ascunsă printre piscurile anzilor peruvieni. Populația Inca nu s-a impus prin cultură, dar a dovedit o temeinică organizare social-legislativă, având obsesia construcțiilor de drumuri pavate și de cetăți-fortărețe, menite să reziste veșnic în fața oricărui inamic.
Citadela Machu Picchu a fost concepută ca un labirint, cu lemn rar, terase din piatră, fortificaţii, palate regale, locuințe simple, bazine de acumulare, cărămizi, piețe și un sofisticat sistem de parcele agricole pentru porumb. Totul se încadrează într-un plan urbanistic întortocheat, menit să deruteze eventualii invadatori, fiind unicat din punct de vedere arhitectural si deosebit de impresionant.
Supușii împăratului Pachacuti s-au aprovizionat cu piatră din munții de granit de la Machu Picchu, pe care au cioplit-o şi modelat-o cu unelte din bronz, dălți și percutoare de piatră dură. Edificiile modeste au fost făcute din pietre grosolan cioplite, îmbinate neregulat și legate între ele printr-un mortar gros făcut din argilă.
R.M.